Răzbunarea unui bărbat obligat să-i plătească fostei neveste 10.000 de euro
Un indonezian condamnat în cadrul unei proceduri de divorţ la plata unei sume echivalente cu 10.000 de euro către fosta sa soţie a ales să o plătească în monede mici, încărcate în 13 saci de pânză, cu o greutate totală de 890 de kilograme, informează AFP și Agerpres.
Dwi Susilarto a ajuns la tribunalul din centrul insulei Java cu o mică camionetă în care încărcase sacii şi cu ajutorul a doi prieteni şi a unei roabe a făcut mai multe drumuri între parcare şi sala de judecată pentru a aduce în faţa instanţei întreaga sumă, a declarat avocatul său vineri.
Litigiul viza valoarea despăgubirilor - incluzând pensia alimentară - pe care bărbatul trebuia să o plătească după nouă ani de separare de soţia sa, cu care are doi copii. Susilarto a fost iniţial condamnat la plata de 43 de milioane de rupii (2.590 de euro), însă fosta lui soţie, Hemi Setyowati, a făcut apel şi a obţinut în final suma de 178 de milioane de rupii (10.730 euro).
Nemulţumit de decizie, bărbatul a decis să plătească 153 de milioane de rupii (9.220 euro) în monede de 1.000 de rupii (0,06 euro), iar restul în bancnote.
În instanţă, bărbatul a fost la un pas să se încaiere cu avocatul femeii, care a refuzat să numere suma, acuzându-l pe Susilarto că doreşte să îşi umilească deliberat fosta consoartă, care a acceptat, totuşi, banii.
Susilarto, remunerat cu un salariu mic în calitate de funcţionar public, a declarat că a trebuit să recurgă la prieteni pentru a strânge suma datorată fostei soţii.
Familia şi prietenii i-au dat cea mai mare parte din bani în monede mici, a precizat avocatul acestuia, declarându-se şi el surprins de metoda de plată.
Preşedintele tribunalului a solicitat angajaţilor să numere monedele, ceea ce va dura, potrivit acestuia, o săptămână.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News