Live

Preşedintele federaţiei spitalelor din Franța: Numărul morților de coronavirus, mult mai mare decât bilanțul zilnic

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Numărul persoanelor care au murit în Franţa din cauza coronavirusului este mult mai mare decât bilanţul zilnic anunţat de guvern, care nu îi ia în considerare decât pe cei decedaţi în spitale şi nu îi include pe cei care mor acasă sau în aziluri, a avertizat miercuri preşedintele federaţiei spitalelor, Frederic Valletoux, scrie Agerpres.

"Ştim numai datele oferite de spitale. Creşterea înregistrată în datele oficiale este deja majoră, însă numerele absolute ar fi fără îndoială mult mai mari dacă am lua în considerare ce se întâmplă în aziluri, precum şi persoanele care mor în locuinţele lor", a declarat Frederic Valletoux la postul de radio France Info.

Franţa a înregistrat 1.100 de morţi în spitale de la declanşarea epidemiei de Covid-19, iar 2.516 pacienţi se aflau marţi seara la terapie intensivă, potrivit directorului general al Departamentului pentru Sănătate, Jerome Salmon, citat AFP.

Astfel, potrivit declaraţiilor de marţi seară ale oficialului francez, numărul deceselor cauzate de COVID-19 a crescut cu 240 în ultimele 24 de ore, iar cel al pacienţilor ajunşi la reanimare, cu 434.

Numărul total al pacienţilor infectaţi cu coronavirus spitalizaţi în Franţa a ajuns la 10.176.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A murit Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte franceze. De ce a fost exclus din partidul pe care l-a fondat

Spiritul Charlie Hebdo, pe moarte la 10 ani de la atac: „Libertatea de exprimare e sacră, atât timp cât nu jignește pe nimeni”

Primul caz de îmbolnăvire cu noua variantă mpox detectat în Franța

Emmanuel Macron vorbește despre amestecul Rusiei în alegerile din România, într-un discurs despre noua „dezordine mondială”

Partenerii noștri