Pe 7 ianuarie 2015, opt membri ai revistei de satiră Charlie Hebdo și alți patru oameni au fost uciși într-un atac care a marcat începutul unui an de teroare în Franța. Teroriștii pretindeau că vor răzbunare pentru caricaturile cu profetul Mahomed.
Un deceniu mai târziu, Charlie Hebdo este încă acolo. „Indestructibil”, scrie pe prima sa pagină, indicând un sondaj care arată că 76% dintre francezi cred că libertatea de exprimare și satira sunt drepturi fundamentale. Este mai mult decât 58%, cât era în 2012. Pentru Charlie Hebdo, atacurile au fost un moment al adevărului care a testat puterea ideilor sale, în ciuda faptului că se confruntă și astăzi cu amenințări și critici.
"Liberté", Liberté", Charlie!" scrie cotidianul de stânga Libération, pe prima pagină, prezentând o ilustrație a lui Coco, unul dintre caricaturiștii supraviețuitori ai atacului de la Charlie Hebdo. Redacția ziarului i-a găzduit pe membrii supraviețuitori ai personalului Charlie Hebdo a doua zi după atacurile din 2015. Pentru Libé, teroriștii nu au câștigat în acea zi. Cu toate acestea, o mentalitate „da, dar” predomină de atunci și ucide încet libertatea de exprimare. Publicația deplânge autocenzura, descriind-o drept o otravă care a ucis secularismul.
L'Humanité, ziarul comunist, merge pe o primă pagină emoționantă: „Erau Charlie”, spune mesajul, care aduce un omagiu colegilor uciși Cabu, Tignous, Charb, Wolinski, Elsa Cayat și Bernard Maris.
Ziarul francez de dreapta L'Opinion indică același sondaj menționat pe prima pagină a Charlie Hebdo. Se întreabă: putem spune orice și satiriza pe oricine în numele libertății de exprimare? Dintre cei chestionați, 71% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani spun că nu, lucru pe care lpublicația îl consideră extrem de îngrijorător.
La Croix, ziarul catolic, spune că generația tânără pare mai critică la adresa umorului satiric atunci când atacă religia, dar mai tolerantă atunci când satirizează știrile și politica.
Ce a mai rămas din spiritul Charlie?
Una dintre cele mai mari schimbări din ultimul deceniu este modul în care presa, care a empatizat inițial cu Charlie Hebdo, a trecut treptat la criticarea liniei sale editoriale. Site-ul de știri și opinie britanic UnHerd subliniază că Libération și-a exprimat recent scepticismul față de Charlie Hebdo și chiar a sugerat că este uneori vinovat de rasism. De ce chiar și cei de stânga – susținătorii tradiționali ai Charlie Hebdo – au abandonat publicația? Sunt sugerate o serie de motive: lașitatea, teama legitimă pentru viața lor și, mai cinic, nerăbdarea politicienilor progresiști de a curta votul musulman.
The Economist s-a dus să-l întâlnească pe Riss, unul dintre supraviețuitorii atacurilor de la Charlie Hebdo și care a preluat conducerea revistei ulterior. Pentru The Economist, Charlie Hebdo este neîngenuncheată, lipsită de regrete și „la fel de lipsită de gust, caraghioasă și provocatoare ca întotdeauna”. Cu toate acestea, autocenzura, mai degrabă decât legea, temperează acum satira, spune The Economist, citat de France 24. La rândul său, editorul Riss vede Charlie Hebdo ca fiind neobișnuit de provocatoare, dar spune că așa pare astăzi, pentru că marja de toleranță se îngustează.
Ziarul belgian Le Soir deplânge faptul, în opinia sa, spiritul Charlie Hebdo a fost uitat. „Eu sunt Charlie”, se spune, a fost despre cultivarea contradicțiilor, opunerea unor legi care îngrădeau libertatea, refuzul ordinelor islamiste și folosirea umorului împotriva dogmei, împotriva autoritarismului și împotriva idioților.
Caricaturistul Le Temps, Chappatte, rezumă ironic: În 2015, oamenii au protestat, spunând că libertatea de exprimare este sacră. Zece ani mai târziu, acel mesaj este în continuare același, dar cu declinarea răspunderii: „libertatea de exprimare e sacră, atât timp cât nu jignește pe nimeni”.
Editor : Ș.R.
