O substanţă verde, cancerigenă, a început să iasă din asfalt pe o autostradă din SUA
În zona oraşului Detroit din Statele Unite, a fost descoperit un lichid de culoare verde care se prelingea pe autostrada Interstate 696. Autorităţile au blocat accesul maşinilor pentru a investiga situaţia, potrivit Mediafax, care citează CNN.
Misterioasa substanţă s-a dovedit a fi crom hexavalent, un compus chimic deosebit de periculos, care provenea de la o întreprindere locală, după cum a transmis Poliţia din Michigan. Mâzga verde se obţine de obicei în urma proceselor industriale de placare şi este cancerigenă, fiind dăunătoare pentru sistemul respirator, rinichi, ficat, piele şi ochi, a relatat CNN.
Scurgerea de chimicale era cauzată de o defecţiune şi, dacă nu ar fi fost descoperită la timp, ar fi putut ajunge în apele Lacului St. Clair din apropiere. „Agenţia pentru Protecţia Mediului a declarat că, odată ajunsă în sistemul de canalizare, substanţa formează depuneri”, a transmis poliţia. „Deşeurile chimice trebuie colectate cu excavatorul şi mutate într-un container”, proces care ar putea dura mult timp.
Cromul hexavalent, cunoscut şi drept crom-6, este aceeaşi substanţă care a stat la baza conflctului dintr-un celebu film din anii 2000, „Erin Brockovich”, acolo unde Julia Roberts interpreta rolul principal, o activistă care i-a ajutat pe cetăţeni să dea în judecată o uzină după ce chimicalele au infestat apa, producând boli grave.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News