La ce vârstă ies la pensie și cum se calculează pensiile pentru militarii din alte țări NATO

Adrian Dumitru Data publicării:
picioare de militari în marș
Foto: Getty Images

Cele 30 de state NATO folosesc diferite sisteme pentru acordarea pensiilor militare. Diferențele țin nu doar de cuantumul pensiilor ci și de vârsta de pensionare sau de modalitatea de stabilire a sumelor. Unele state au inclusiv vârste de pensionare diferite în funcție de gradul militar. În continuare, principalele elemente ale sistemelor de pensii militare din 14 state-membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Albania

Albania se numără printre țările NATO care adoptă un sistem de pensii în funcție de grad militar.

Astfel, vârsta de pensionare variază în funcție de grad după cum urmează:

  • Subofițeri – 57 de ani

  • Maiori – 55 de ani

  • Locotenent-colonei – 57 de ani

  • Colonei – 59 de ani

  • Generali de brigadă – 61 de ani

  • Generali-maiori – 63 de ani

  • Generali-locotonenți – 65 de ani

Vârsta minimă de trecere în rezervă este de 50 de ani, iar vechimea minimă în serviciul activ este de 15 ani.

Cum se stabilește pensia militară în Albania

La trecerea în rezervă înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, militarii cu grad de ofițer beneficiază de un ajutor financiar astfel:

  • ofițeri cu gradul de general: în primii 3 ani un ajutor financiar lunar în cuantum de 50% din salariul primit în ultima funcție; pentru următorii 3 ani se reduce cu 30% și tot așa până la împlinirea vârstei legale de pensionare;
  • ofițeri cu gradul de colonel și mai mic: în primii 2 ani un ajutor financiar lunar în cuantum de 50% din salariul primit în ultima funcție iar la fiecare doi ani se diminuează;
  • subofițeri ajutor financiar similar corpului ofițerilor.

Alte condiționări la stabilirea pensiei militare în Albania:

În urma finalizării serviciului și a îndeplinirii drepturilor de pensie în cadrul Forțelor Armate, personalul militar va primi o pensie suplimentară reglementată prin legea „Securitate socială suplimentară a militarilor din cadrul Forțelor Armate ale Republicii Albania, a militarilor din cadrul Ministerului Ordinii Publice și a serviciului informații de stat”. În plus, toate structurile din sistemul de apărare, securitate și ordine publică au un sistem comun de asigurări sociale, separat de sistemul de asigurări sociale specifice altor categorii de cetățeni.

Belgia

În Belgia, vârsta standard de pensionare este de 56 de ani pentru toate categoriile de militari, inclusiv pentru personalul navigant. La gradele de General-maior și General-Lt., însă, vârsta standard crește la 59, respectiv 61 de ani.

Legislația pentru sistemul pensiilor militare este una specifică și separată de cea pentru pensiile civile.

Cum se stabilește pensia militară în Belgia

Pensia militară se calculează în funcție de salariul de referință, procentul alocat și alocațiile specifice. Pensia militară este calculată pe baza mediei salariilor din ultimii 10 ani de serviciu. Ea include indemnizația de comandă, de formare și de perfecționare. De exemplu, indemnizația de comandă variază în funcție de grad și se acordă ofițerilor (în cuantum de 1.125-8,313 EUR/an)

Bulgaria

În Bulgaria, sistemul pensiilor militare este stabilit de Legea Apărării și a Forțelor Armate. Conform acesteia, vârsta minimă de trecere în rezervă este de 53 de ani și de 43 ani pentru categoriile pilot, parașutist, scafandru, personal navigant pe submarin.

Vechimea minimă în serviciul activ trebuie să fie de 27 de ani ca stagiu de cotizare în general, și de 15 ani ca serviciu activ în cazul categoriile specifice menționate.

Pensiile militare sunt considerabil mai mici decât ultimul salariu primit în serviciul activ. Formula de calcul și limitările în stabilirea cuantumului pensiilor militare intră în atribuția Institutului Național de Securitate Socială.

Canada

Și în Canada, armata are propriul sistem de pensii, iar vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Pentru pensionare este nevoie de o vechime de minimum 15 ani în sistem. Pensiile militare se calculează astfel:

  • 25 de ani lucrați - pensia este de 50% din venitul mediu obținul pe 6 luni în ultimii 5 ani
  • 35 de ani pensia - pensia este de 70% din venitul mediu obținul pe 6 luni în ultimii 5 ani
  • Pensia nu poate depăși 70% din venit, indiferent de vechime
  • La pensia militară se adaugă pensia suplimentară (în baza contribuțiilor efectuate la Planul de Pensii al Canadei )

Alte condiționări sunt că cel pensionat trebuie să îndeplinească cel puțin una din următoarele condiții de eligibilitate:

  • Vechime de cel puțin 25 ani (pensie anticipată) sau 35 ani (pensie completă)
  • Vârsta de 60 ani
  • 55 ani și vechime în muncă de cel puțin 30 ani;
  • Încadrare în grad de invaliditate și o vechime de cel puțin 10 ani

Franța

Pensiile militare fac parte din regimurile speciale acordate forțelor de poliție, marinari, angajații Căilor Ferate sau Camera de Comerț, similar principiului sistemului pensiilor funcționarilor publici.

Vârsta minimă de trecere în rezervă este de 43 de ani cu o vechimă minimă de cel puțin 27 de ani pentru militarii cu grad de ofițer și 17 ani pentru militarii cu grad de subofițer.

Cum se stabilește pensia militară în Franța

Pensia militară este egală cu numărul de trimestre existente/ Numărul de trimestre necesare pentru pensionare înmulțită cu 75% din solda brută. Durata serviciului militar și a bonificațiilor este calculată în trimestre;

Solda brută reprezintă media remunerației primită în ultimele 6 luni de serviciu efectiv înainte de ieșirea la pensie fără a se lua în calcul diverse prime de care a beneficiat. Pensia militară este recalculată anual în funcție de inflație

Germania

În Germania există un sistem de pensionare diferențiat pentru personalul cu statut de funcționari publici, iar în acesta se include și personalul din armată. Pensiile militare sunt finanțate de la bugetul Ministerului Federal al Apărării. Vârsta minimă de trecere în rezervă este de 55 de ani în funcție de anul nașterii.

Cum se stabilește pensia militară în Germania

Pensia militară se calculează pe baza mediei ultimelor venituri salariale (cele mai mari), cuantumul fiind de până la 73%. Pentru fiecare an de vechime se aplică un coeficient de 1,79. Piloții și mecanicii de bord beneficiază de o creștere de 16,86% a drepturilor de pensionare. În cazul pensionării anticipate valoarea scade cu 3,6% pentru fiecare an în minus, nu mai mult de 10,8%.

Grecia

În Grecia, pensiile militarilor nu sunt reglementate printr-o lege separată, ci prin articole speciale în cuprinsul legii generale de pensii. Militarii și membrii forțelor de securitate sunt considerați categorii speciale, beneficiază de anumite drepturi suplimentare față de civili, inclusiv reducerea vârstei de pensionare.

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani. Vechimea minimă pentru trecerea în rezervă este de 15, iar cea maximă de 40 de ani. Toate pensiile se calculează în funcție de vechime.

Italia

Angajații din sectorul de apărare, siguranță și apărare publică aparțin de Casa de Pensii pentru angajații statului. Vârsta de pensionare este între 60 și 65 de ani. Pentru a putea fi trecut în rezervă, este nevoie de o contribuție de minimum 20 de ani.

Macedonia de Nord

Legea serviciului militar se aplică personalului militar și civil pentru încetare raporturilor de muncă la îndeplinirea condițiilor de pensie, la limită de vârstă. Pentru pensionare, vârsta standard este de 55 de ani și este nevoie de 40 de ani vechime. Pentru trecerea în rezervă, vechimea minimă este de 25 de ani, iar dintre aceștia 15 trebuie să fie în serviciul militar. Cuantumul pensiei este de 80% din salariul mediu net cel mai favorabil pe care l-a încasat personalul militar și civil în cei mai favorabili 10 ani de activitate.

Polonia

Vârsta standard de pensionare în Polonia este de 65 de ani, iar pensia se calculează ca 75% din ultimul salariu obținut pe funcția încadrată. O condiție adițională este o vechime de peste 25 de ani în serviciul militar. Pentru ea, se acordă o sumă suplimentară de 1.500 de zloți. Pentru vechimea de 28,5 ani, acest bonus crește la 2.500 zloți.

Regatul Unit

În Marea Britanie, gradul militar deținut reprezintă baza de calcul pentru pensie. La fiecare pensie se acordă un supliment pe baza existenței condițiilor speciale de serviciu. Acest supliment este de 14,5% din salariul de bază. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar cea minimă de trecere în rezervă de 40 de ani. Pentru aceasta este nevoie de 20 de ani de serviciu.

Statele Unite

În SUA, există 4 metode de calcul a pensiei bazate pe principiul longevității, astfel:

  • Sistemul de plată de bază finală (FBPS) pentru cei intrați în serviciul militar anterior datei de 08.09.1980: baza de calcul = plata de bază finală lunară*2,5% pentru fiecare an de serviciu activ (valoarea minimă pe care o poate primi cel pensionat este 50% din baza de calcul a pensiei; După 25 de ani primește 62,55 din baza de calcul a pensiei (25 ani *2,5%); La 30 de ani de serviciu primește 75% din baza de calcul (30 de ani*2,5)
  • Sistemul HIGH-3 (persoane care au intrat în serviciu de la data de 08.09.1980): Baza de calcul este media celor mai mari plăți de bază primite în trei ani (în acest sistem pensia este egală sau poate depăși salariul de bază)
  • Sistemul Redux sistem nepopular - (persoane care au intrat în serviciu la data de 01.08.1986)
    • stagiu de 20 de ani, 40% din baza de calcul (20 de ani*2,5-10%)
    •  stagiu de 25 de ani, 57,5 % din baza de calcul (25 de ani*2,5%-5%)
    •  stagiu de 30 de ani, 75 % din baza de calcul (30 de ani*2,5%)
  •  Sistemul mixt de pensionare(persoane care au intrat în serviciu în perioada 31.12.2005-31.12.2017 (similară sistemului High-3)
    -baza de calcul este media celor mai mari plăți de bază din 3 ani* 2% pentru fiecare an de serviciu activ
  • În unele state pensiile militarilor nu se impozitează

Turcia

Și în Turcia vârsta minimă de trecere în rezervă este diferită în funcție de gradul militar - pentru gradele de ofițeri - între 41 de ani și 65 de ani. Pentru piloți este nevoie de o vechime de cel puțin 21 de ani, în timp ce pentru celelalte categorii, ea este de 15 ani.

Cuantumul pensiei este de 75% din solda de funcție și grad + 1% pentru fiecare an întreg pentru personalul care depășește 25 ani vechime, fără a depăși 100% din solda de grad și funcție.

Ungaria

În Ungaria, sistemul de pensii militare diferă prin faptul că este asimilat sistemului penru civili. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar vârsta minimă de trecere în rezervă este de 60 de ani. Vechimea minimă este de 30 de ani de serviciu activ. Totuși, personalul militar se poate pensiona cu cinci ani mai devreme dacă are minimum 30 de ani de serviciu activ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri