Live

Niște turiști au vrut „să călătorească în timp” prin traversarea Liniei Internaționale a Datei de Anul Nou. De ce a eșuat tentativa

Data actualizării: Data publicării:
„Trăiești o singură dată, dar poți sărbători Revelionul de două ori anul acesta!”, a fost mesajul prin care compania aeriană a promovat respectivul zbor. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Pasagerii unui zbor United Airlines au început prost anul 2024, după ce au încercat - fără succes - „să călătorească în timp” chiar în noaptea de Revelion, prin traversarea așa-numitei Linii Internaționale a Datei, prin care sunt separate două date calendaristice consecutive, informează CNN.

Turiștii și-au propus să plece din Guam, cu zborul UA 200 programat la ora 7:35 dimineața în ziua de 1 ianuarie 2024 și să aterizeze la Honolulu, Hawaii, ora locală 18:50, în seara de 31 decembrie 2023. Zborul ar fi trecut peste Linia Internațională a Datei și le-ar fi permis astfel pasagerilor „să călătorească în timp” pentru câteva ore.

„Trăiești o singură dată, dar poți sărbători Revelionul de două ori anul acesta!”, a fost mesajul prin care compania aeriană United Airlines și-a promovat respectivul zbor. „Călătoria în timp este posibilă”.

Pasagerii zborului UA 200 au avut însă parte de o surpriză neplăcută: zborul a fost amânat, iar avionul a decolat din Guam abia la ora 13:49 (1 ianuarie) și a aterizat la Honolulu după miezul nopții (00:34, ora locală), tot pe 1 ianuarie.

După această experiență, mai mulți pasageri și-au exprimat nemulțumirea și frustrarea pe conturile personale de X/Twitter.

„Super idee, păcat că a fost amânat zborul. Dubla petrecere de Revelion nu mai are loc”, a scris un pasager.

Alți pasageri au fost mai „norocoși”, precum cei ai zborului Cathay Pacific CX872, care a decolat din Hong Kong la 01.00 a.m, în dimineața zilei de 1 ianuarie și a aterizat la San Francisco la 20:22, în seara zilei de 31 decembrie.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord anunţă că va adopta „cea mai dură” strategie împotriva SUA: „Sunt ţara cea mai reacţionară”

Ce este „Veganuary” și ce au descoperit psihologii despre rezoluțiile alimentare făcute de Anul Nou

Filosofia diplomatică a țării cu cea mai mare populație musulmană din lume: „Un singur dușman, prea mult, 1000 de prieteni, prea puțin”

Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizarea în Hawaii

Partenerii noștri