Doi oameni și câinele lor au fost uciși de un urs grizzly într-un parc național din Canada. Animalul a fost eutanasiat
Doi oameni și câinele lor au murit după ce au fost atacați de un urs grizzly în Parcul Național Banff din Alberta, Canada. Ulterior, animalul a fost eutanasiat, transmite Reuters.
Autoritățile au declarat că au primit sâmbătă o alertă care avertiza că mai multe persoane au fost atacate de un urs în parc. În timpul intervenției, au fost descoperite trupurile sfâșiate ale celor două persoane, dar și câinele acestora.
Ursul a fost eutanasiat.
Experții susțin că astfel de incidente, în care oamenii se întâlnesc cu urșii, au loc tot mai des, însă au adăugat că atacurile fatale sunt extrem de rare.
„Faptul că oamenii își petrec din ce în ce mai mult timp în natură este, într-adevăr, motivul pentru care vedem mai multe atacuri și, din păcate, nu sunt educați în acest sens”, a spus unul dintre specialiști, adăugând că doar 14% din atacurile urșilor grizzly din întreaga lume duc la decese.
Parcul Național Banff, care atrage peste patru milioane de turiști în fiecare an, găzduiește atât urși grizzly, cât și urși negri.
Există aproximativ 60 de urși grizzly în Parcul Național Banff și sunt considerați a fi o populație amenințată în Alberta.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News