Deținătorul contului @X pe Twitter s-a trezit fără cont și fără compensații după redenumirea rețelei sociale în "X"
Când Elon Musk a anunțat că Twitter va continua să existe sub numele "X", compania nu deținea contul de utilizator @X, scrie NBC News. Musk a redenumit luni reţeaua de socializare Twitter drept X şi a dezvăluit un nou logo pentru platforma de socializare, o versiune stilizată alb-negru a literei.
Până marți seară, username-ul @X îi aparținea lui Gene Hwang, un fotograf din San Francisco, care îl deținea din 2007. Hwang a spus că a primit un email din partea companiei la care se aștepta: Rețeaua socială îi luase username-ul fără compensații.
"Mă așteptam ca acesta să fie un posibil rezultat și nu am fost prea supărat", a declarat Gene Hwang într-un interviu telefonic cu NBC News.
Potrivit lui Hwang, email-ul îi oferea puține opțiuni: primea șansa să își aleagă un nou username din cele neadjudecate sau inactive, alături de câteva mici avantaje.
"Totodată, pentru a ne arăta apreciera, vă vom oferi anumite obiecte sub brandul "X" și o vizită exclusivă la sediul companiei pentru a-i cunoaște pe membrii echipei", scria în email-ul arătat de Hwang celor de la NBC News. Email-ul era semnat doar "X".
Preluarea bruscă a denumirii de cont deținută de mult timp de un utilizator subliniază problemele de branding și de drepturi de proprietate intelectuală cu care trebuie să se confrunte acum compania lui Elon Musk. Miliardarul sud-african a anunțat la finalul săptămânii trecute că va transforma rețeaua socială într-o platformă cu utilizări multiple denumită X, care va suporta inclusiv plăți.
Meta, Microsoft şi sute de alte companii deţin mărci comerciale asupra noului nume al Twitter
Decizia miliardarului Elon Musk de a schimba marca Twitter în X ar putea fi complicată din punct de vedere legal: companii precum Meta şi Microsoft au deja drepturi de proprietate intelectuală pentru aceeaşi literă, scrie News.ro, care citează Reuters.
X este atât de utilizat şi citat în mărcile înregistrate încât este un candidat pentru provocări legale - iar compania cunoscută anterior sub numele de Twitter s-ar putea confrunta cu propriile probleme în apărarea mărcii sale X, în viitor.
”Există o şansă de 100% ca Twitter să fie dată în judecată pentru asta de cineva”, a declarat avocatul pentru mărci comerciale Josh Gerben, care a spus că a numărat aproape 900 de înregistrări active de mărci comerciale din SUA care acoperă deja litera X într-o gamă largă de industrii.
Proprietarii de mărci comerciale, care protejează lucruri precum nume de mărci, sigle şi sloganuri care identifică sursele de produse, pot pretinde încălcarea dreptului în cazul în care alte mărci ar provoca confuzie consumatorilor. Remediile variază de la daune băneşti până la blocarea utilizării.
Din 2003, Microsoft deţine o marcă X legată de comunicaţiile despre sistemul său de jocuri video Xbox.
Meta Platforms - a cărei platformă Threads este un nou rival al Twitter, deţine o marcă comercială federală înregistrată în 2019, care acoperă litera ”X” alb-albastru pentru domenii, inclusiv software şi social media.
Meta şi Microsoft probabil că nu vor da în judecată decât dacă se vor simţi ameninţate că X-ul Twitter încalcă capitalul de brand pe care l-au construit, a spus Gerben.
Cele trei companii nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News