Live

Adolescentă violată de fratele său, condamnată la închisoare pentru că a avortat - Indonezia

Data actualizării: Data publicării:

O adolescentă indoneziană în vârstă de 15 ani, care a fost violată de fratele său, a fost condamnată la şase luni de închisoare pentru că a avortat, informează AFP.

 

“Fata fusese inculpată conform legii de protecţie a copiilor, pentru că a avortat” ,a declarat Arif Budiman, purtător de cuvânt al tribunalului din districtul Muara Bulian, aflat pe Insula Sumatra

Fratele adolescentei, în vârstă de 17 ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unei minore.

Procurorul ceruse un an de închisoare pentru adolescentă şi şapte ani de închisoare pentru fratele ei.

Cei doi au fost arestaţi în luna iunie, după descoperirea unui făt la o plantaţie de palmieri, în provincia Jambi.

Din septembrie 2017, adolescenta de 15 ani a fost violată de opt ori de fratele său şi în momentul avortului era însărcinată în şase luni.

Avortul este interzis prin lege în Indonezia, excepţie făcând doar situaţiile în care viaţa mamei este în pericol sau unele situaţii după un viol.

Legea prevede că întreruperea de sarcină trebuie făcută de o persoană abilitată, dacă sarcina este de cel mult şase săptămâni, şi că femeia care avortează trebuie să participe apoi la şedinţe de consiliere psihologică.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Indonezia a devenit al zecelea membru al grupului BRICS

Filosofia diplomatică a țării cu cea mai mare populație musulmană din lume: „Un singur dușman, prea mult, 1000 de prieteni, prea puțin”

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Partenerii noștri