Live

Coreea de Nord, noi gesturi menite să irite comunitatea internațională: a efectuat noi tiruri și a sechestrat un pescador rusesc

Data actualizării: Data publicării:
Test balistic în Coreea de Nord. Foto: KCNA

Coreea de Sud a anunţat joi dimineață că Phenianul a efectuat cel puțin două tiruri cu proiectile neidentificate, care s-au prăbușit în Marea Japoniei, o informaţie confirmată ulterior de Washington care a precizat însă că este vorba despre dispozitive cu rază scurtă de acţiune, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Pot confirma că a fost cu rază scurtă de acţiune”, a declarat pentru AFP un responsabil american, sub acoperirea anonimatului. 

Precizările legate de raza de acţiune sunt importante, pentru că președintele Donald Trump a afirmat în trecut că dispozitivele cu rază scurtă de acţiune nu vor afecta negocierile cu Phenianul.

Preşedintele american, care speră să convingă Phenianul să renunţe la programul său nuclear, s-a întâlnit luna trecută cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru a treia oară.

Reacția Japoniei

Tirurile efectuate de Coreea de Nord sunt „extrem de regretabile”, a reacționat joi ministrul nipon al apărării, Takeshi Iwaya, precizând că rachetele nu au atins teritoriul Japoniei, nici zona sa economică exclusivă. „Dacă este vorba despre rachete balistice, este o încălcare a rezoluţiilor ONU (...) Recentele tiruri de proiectile sunt extrem de regretabile”, a declarat el presei.

Phenianul a tras primul proiectil joi la ora 05:34 (miercuri, 20:34 GMT) şi al doilea la 05:57 (miercuri, 20:57 GMT), a anunțat Coreea de Sud.

Fiecare proiectil a parcurs o distanţă de circa 430 de kilometri, potrivit Statului Major de la Seul. Autorităţile sud-coreene şi americane „sunt în curs de analizare” a caracteristicilor celor două tiruri.

Coreea de Nord a arestat o navă de pescuit rusă

Pe de altă parte, Moscova a anunțat miercuri că autoritățile nord-coreene reţin de o săptămână o navă de pescuit rusă cu 17 membri ai echipajului la bord, acuzaţi că au încălcat apele teritoriale, scrie Agerpres.

Nava a fost sechestrată la 17 iulie în Marea Japoniei de gărzile de coastă nord-coreene, care acuză echipajul că „a încălcat regulile de intrare şi de şedere pe teritoriul Coreei de Nord”, a precizat Ministerul rus al Afacerilor Extern (MAE) într-un comunicat.

Nava, care aparţine Societăţii de pescuit „Nord-Est”, cu sediul în regiunea Sahalin din Extremul Orient rus, transporta 17 membri ai echipajului, 15 ruşi şi doi sud-coreeni. Aceasta este ancorată în prezent în portul Wonsan, potrivit aceleiaşi surse.

Căpitanul, adjunctul său şi doi marinari sud-coreeni au fost cazaţi într-un hotel din acest oraş portuar situat pe ţărmul Mării Japoniei, în timp ce ceilalţi marinari au rămas pe navă, a precizat într-un comunicat ambasada Rusiei la Phenian.

Luni, diplomaţii Consulatului Rusiei în Coreea de Nord s-au întâlnit cu membrii echipajului care au „toţi o stare de sănătate bună”, subliniază aceeaşi sursă.

„Ambasada Rusiei rămâne în contact permanent cu autorităţile nord-coreene (...) şi ia toate măsurile necesare pentru soluţionarea acestei situaţii în cel mai scurt termen”, adaugă comunicatul.

La rândul său, Ministrul sud-coreean al Unificării a anunţat miercuri că nava XIANG HAI LIN 8 a fost confiscată pe 17 iulie în apele teritoriale nord-coreene ale Mării Japoniei, după ce a părăsit în ajun oraşul sud-coreean Sokcho, situat la 160 km nord-est de Seul. „Guvernul sud-coreean va face tot posibilul pentru a asigura securitatea cetăţenilor noştri, urmează să ia măsuri pozitive prin intermediul canalelor intercoreene şi să lucreze în strâns contact cu guvernul rus”, a subliniat ministerul într-un comunicat.

Căpitanul navei confiscate „a recunoscut că a încălcat frontiera nord-coreeană”, susține Ambasada Coreei de Nord în Rusia. Gărzile de coastă nord-coreene urmau să inspecteze nava, potrivit unui comunicat al ambasadei.

„Dacă nicio încălcare nu este detectată în cursul inspecţiei, nava va fi eliberată”, dă asigurări reprezentanța diplomatică.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Indubitabil! Cum a fost numit Lucescu în Kosovo, după ce i-a făcut mincinoși și lipsiți de fair-play! Doar DOUĂ cuvinte folosite

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Ce îi oferă Putin lui Kim în schimbul soldaților trimiși să lupte în Kursk. „Au fost livrate Coreei de Nord echipamente”

Cine este generalul din umbră pe care Kim Jong Un l-a trimis în Rusia în fruntea trupelor nord-coreene ce luptă în armata lui Putin

Obuze de artilerie contra fazani și papagali: Putin face cadou peste 70 de animale exotice grădinii zoologice din Phenian

Partenerii noștri