Conturile Blue Air au fost deblocate de stat. AFM a stabilit eșalonarea datoriei pe 12 luni
Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței.
Revolta pasagerilor, după anularea curselor Blue Air
Blue Air, la un pas de insolvență
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Cristina Sbîrn, jurnalist Digi24: Este vorba de o datorie de 28 de milioane de lei. În baza acestei datorii, se blocaseră conturile companiei Blue Air, iar aceasta a anunțat că nu-și mai poate desfășura operațiunile, suspendând de ieri toate zborurile. Vom vedea dacă această suspendare a popririi va duce și la o reluare mai rapidă a zborurilor. Astăzi erau peste 50 de zboruri care erau anulate.
„În urma solicitării transmise în dimineața zilei de 7 septembrie 2022, de eșalonare la plată a obligațiilor restante la Fondul pentru Mediu și a transmiterii documentației necesare pentru începerea procedurii de eșalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei Blue Air Aviation S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței”, transmite AFM.
Administrația Fondului de Mediu explică etapele prin care s-a ajuns la măsura popririi conturilor companiei Blue Air Aviation S.A.
Potrivit AFM, în data de 3 mai 2022, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire și încasare a penalității în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon. În baza acestor informații, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru compania Blue Air Aviation S.A, ca urmare nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societății la data de 13 mai 2022 și care avea termen scadent de plată până la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia de impunere nu a fost contestată și s-a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu. În data de 24 mai 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania Blue Air Aviation S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eșalonarea datoriei.
În data de 24 iunie 2022, compania Blue Air Aviation S.A a revenit cu o adresă prin care a solicitat eșalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere. Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării în data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare. Întrucât compania Blue Air Aviation S.A nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, nu a prezentat garanții în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în data de 25 iulie 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată. În data de 29 august 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania Blue Air Aviation S.A prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor la Fondul pentru mediu întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.
Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată, în data de 1 septembrie 2022 au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanței datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de înștiințare privind înființarea popririi și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.
Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că va suspenda toate zborurile până luni, 12 septembrie, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate.
Blue Air are datorii semnificative şi faţă de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti
„Ne-am luat anumite garanţii că vom recupera aceste sume, a afirmat, marţi, purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache. „Blue Air are datorii la aeroport, dar acesta nu a fost un motiv pentru anularea acestor curse. Au fost acumulate în ultimii ani şi sunt semnificative. Noi ne-am luat anumite garanţii, astfel încât să fim siguri că ne vom recupera aceste datorii”, a spus Iordache, răspunzând unei întrebări din partea presei, conform Agerpres. De asemenea, el a admis că Blue Air va trebui să plătească tariful de parcare pentru aeronavele care nu s-au mai ridicat de la sol, indiferent de motiv.
Nicolae Ciucă: 2.098 de români afectați de anularea zborurilor Blue Air au cerut ajutor pentru a se întoarce în țară
Premierul Nicolae Ciucă a cerut Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului să urmărească şi să monitorizeze îndeaproape situația generată de suspendarea zborurilor companiei Blue Air. Toate instituţiile trebuie să se implice în recuperarea tuturor datoriilor către stat, a adăugat el. Premierul a mai spus că 2.098 de români afectați de anularea zborurilor au apelat la serviciile consulare pentru a se întoarce în țară.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News