Live

Se vor închide supermarketurile în weekend? Propunerea a dus la contre între marii și micii comercianți

Data publicării:
Toate magazinele alimentare ar putea fi închise în weekend, dar doar jumătate de zi. Propunerea inițială, ca hipermarketurile să fie închise de tot sâmbăta și duminica, a stârnit mari controverse în rândul comercianților, iar măsura este regândită acum. FOTO: Getty Images

Toate magazinele alimentare ar putea fi închise în weekend, dar doar jumătate de zi. Propunerea inițială, ca hipermarketurile să fie închise de tot sâmbăta și duminica, a stârnit mari controverse în rândul comercianților, iar măsura este regândită acum. Cei care dețin lanțuri mari de magazine spun că această măsură ar putea duce și la reducerea numărului de angajați. De cealaltă parte, micii comercianţi spun că asta nu s-ar putea întâmpla, pentru că oamenii se vor adapta la program.

George Bădescu, director executiv la Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR): "După părerea noastră este o abordare cel puțin care își are locul acum. Sindicatele au altă părere. Către noi și-au exprimat îngrijorarea cu posibilitatea daca ar exista aceasta limitare să asistăm la disponibilizări.

Dacă vorbim de angajați în weekend trebuie să vorbim de întreaga economie. Cred că aici putem găsi soluții echilibrate să acomodeze aceste dorințe și nevoi, fără a destabiliza până la urma sectoare întregi economice".

Feliciu Paraschiv, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici și Mijlocii: "Efecte asupra vânzărilor, daca exista temeri în privință asta, nu vor fi, pentru că vânzările din cursul zilei de sâmbăta după-amiaza și duminica după-amiaza se vor muta în cursul zilei de sâmbăta dimineața sau în cursul săptămânii. Fiind același volum de marfa, nu vor fi nici disponibilizări. Asta nu înțelegem noi - de ce este atâta opoziție."

Ministrul Agriculturii nu este de acord cu închiderea hipermarketurilor în weekend

Ministrul Agriculturii Florin Barbu nu este de acord cu propunerea ca hipermarket-urile să fie închise sâmbăta şi duminica pentru a avantaja micii retaileri. ”Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea munceşte, toată lumea are probleme”, a susţinut ministrul Agriculturii la Prima TV, citat de news.ro.

"Am avut o discuţie la guvern cu micii retaileri, au avut solicitarea aceasta de a fi închise în weekend, sâmbăta şi duminica, aceste magazine. Micii retaileri sunt procesatorii români care au şi magazine de desfacere. Scăderea vânzărilor la magazinele mici este foarte mare în perioada de weekend. Foarte mulţi români muncesc în timpul săptămânii şi în wekeend merg şi se relaxează, se duc în mall, în mall este şi câte un supermarket, deci fac şi cumpărăturile. Eu nu cred că pot, ca ministru al Agriculturii, să vă oblig pe dumneavoastră când să vă faceţi cumpărăturile", a explicat ministrul Agriculturii la Prima TV.

Întrebat dacă, în concluzie, va fi modificat programul de funcţionare pentru hipermarket-uri, Florin Barbu a răspuns: "Nu sunt de acord cu lucrul acesta".

Cât despre statele europene în care marile lanţuri de magzine sunt închise în weekend, Florin Barbu a spus: "Am fost în zona de Franţa. Cred că duminica după ora 13.00 erau închise, dar sâmbăta erau deschise".

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că a dat spre analiză propunerea privind eventuala închidere a supermarketurilor în weekend, pentru a vedea care este impactul unei astfel de propuneri. Liderul PSD a mai spus că o decizie în acest sens "nu este una uşoară".

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi reguli pentru producătorii agricoli. Fermierii care vor să-și vândă produsele la poartă, obligați să se înregistreze la DSV

Arsenalele plutitoare care apără flota fantomă a lui Putin. Profituri uriașe obținute de Rusia, protejate cu arme occidentale

Un director din Ministerul Agriculturii riscă un an de închisoare: Gestiona pescuitul din România și vindea plase pescarilor

Cum și de ce vrea România să blocheze importurile de ouă și pui din Ucraina. Explicațiile ministrului Agriculturii

Partenerii noștri