Live

Companiile aeriene din China încearcă să repornească motoarele cu oferte incredibile: Zboruri care costă cât o varză

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Operatorii aerieni din China se întrec în oferte uimitoare pentru clienți, încercând să repornească această activitate care a fost paralizată de izbucnirea epidemiei de coronavirus. Astfel, pe măsură de Ziua Muncii se apropie, clienții pot să zboare chiar și pentru o sumă care este plătită de obicei pentru o varză chinezească (Bok choy), informează CNN.

Industria aviatică din China a pierdut 5,6 miliarde de dolari în primul trimestru din 2020, iar companiile încep să ia primele măsuri de repornire a activității odată cu relaxarea restricțiilor.

Se reiau rutele vechi, se adaugă rute noi

"Odată cu decizia guvernului de a reporni activitatea în fabrici și alte locuri de muncă, zborurile interne încep ușor să se reia și piața să se dezmorțească", a spus pentru CNN Travel un analist VariFlight, o companie de procesare a datelor din domeniul aeronautic bazată în China. "Pe de altă parte, din cauza răspândirii la scară largă peste hotare și restricțiilor internaționale, rutere externe încă sunt pe un trend descendent. Reluarea rutelor internaționale va dura mai mult".

Potrivit datelor VariFlight, zborurile interne în China au scăzut cu 80% în perioada dintre sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie. Au început să se reia la mijlocul lui februarie, iar în prezent sunt aproape la jumătate din numărul înregistrat înainte de epidemie. Un alt semn de revenire al activității este faptul că operatori regionali precum Guizhou Airlines, Air Guilin și Hainan Airlines, au început să adauge rute noi pentru că se așteaptă la o cerere mare în vară și toamnă.

Bilete la preț de varză și măsuri de distanțare în avion

Companiile aeriene se concentrează pe sărbătoarea Ziua Muncii (1-5 mai), iar astfel au apărut "biletele la preț de varză" - denumit așa de presa locală pentru că sunt oferite la prețul legumelor. Spre exemplu, sucursala Xinjiang a companiei China Southern Airlines oferă bilete și la 10% din prețul lor inițial.

Un bilet de la Beijing la Yantai (700 km) cumpărat de pe platforma online Fliggy costă doar 11 dolari în luna iunie, redus cu peste 90% din prețul obișnuit. Potrivit publicației economice de stat STCN.com, compania Shenzen Airlines oferea la începutul lunii martie zboruri de la Shenzen la Ghengdu pentru doar 0,7 dolari.

Compania Shandong Airlines a lansat în luna aprilie la vânzare 20.000 de "cutii magice", la prețul de 28 de dolari fiecare. Spre deosebire de un voucher obișnuit, aceste cutii pot fi folosite doar în două intervale din perioada octombrie-decembrie și preschimbate în orice bilet intern, indiferent de preț.

Alte companii, precum West Air sau Urumqi Air oferă câte un bilet gratis la fiecare bilet cumpărat, iar Air Changan și Hainan Airlines vând bilete la pachet - un pachet de 680 de dolari permite unei familii care are între 3 și 5 membri să călătorească pe rute interne de 12 ori timp de un an.

Un alt efect al epidemiei asupra industriei este reprezentat de felul în care companiile încearcă să instituie măsuri de distanțare socială la bordul aeronavelor.

Spre exemplu, compania China Express oferă din luna februarie șase locuri la prețul unui singur bilet la clasa economică, astfel posesorul poate păstra distanța față de alți călători. Biletul include asigurare de coronavirus și un pachet cu mască și șervețele anti-bacteriene.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment din SUA: Avioane Boeing 737 de la cel puțin 40 de companii aeriene ar avea componente ale cârmei cu risc pentru siguranță

Companiile aeriene evită Orientul Mijlociu și anulează zborurile către Israel, pe măsură ce tensiunile cresc

Haos în aeroporturi și zboruri oprite la sol după ce aplicațiile Windows nu au mai funcționat. Microsoft a anunțat remedierea problemei

Număr dublu de zboruri anulate în iunie, comparativ cu luna mai. În iulie vor fi și mai multe. Care sunt cele mai afectate rute

Partenerii noștri