Compania aeriană Ryanair Sun își schimbă numele
Ryanair Sun, a anunțat astăzi, 14 martie, că va fi redenumit în Buzz din toamna 2019 și va opera cu certificat de operator aerian polonez. Ryanair Sun, o companie aeriană independentă din cadrul Ryanair Group, a obținut certificatul de operator aerian din Polonia la începutul anului 2018 și a început să opereze pentru agențiile de turism de top poloneze în vara 2018 cu o flotă compusă din 5 aeronave.
În prezent, flota Buzz include 17 aeronave, urmând ca aceasta să crească la 25 de aeronave în vara 2019. Buzz va continua să ofere servicii charter, dar va opera și zborurile programate pentru Ryanair.
Buzz își va lansa propria pagina web și aplicație în toamna 2019, unde clienții polonezi vor putea să-și rezerve toate zborurile Ryanair, incluzând și zborurile operate de Buzz.
Buzz este una din cele 4 companii aeriene care formează Ryanair Holdings Group, împreună cu Ryanair DAC, Laudamotion și Ryanair UK.
Michał Kaczmarzyk, CEO Ryanair Sun: „Ca urmare a unui an reușit de creștere pentru Ryanair Sun, suntem încântați că aeronavele noastre vor avea un nou și unic brand odată cu lansarea Buzz. Obiectivul nostru este să oferim servicii la cel mai înalt nivel clienților și operatorilor de turism. În această vară, Buzz va continua să opereze zboruri programate și charter cu o flotă de 25 de aeronave.”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News