Live

Gestul pentru care a fost criticată Anna Wintour la întâlnirea cu regina Elisabeta a II-a

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Decizia Annei Wintour de a purta ochelari de soare în timp ce discuta cu regina Elisabeta a II-a într-un moment în care cele două asistau la o defilare din cadrul London Fashion Week a fost catalogată drept "inacceptabilă" şi "un apogeu al proastelor maniere", relatează Press Association.


Redactorul şef al ediţiei americane a revistei Vogue, care este britanică şi a primit anul trecut titlul de Dame, şi-a păstrat ochelarii săi marcă înregistrată în timp ce a stat, în primul rând, alături de regină şi a discutat cu ea, la defilarea designerului Richard Quinn de marţi, scrie Agerpres.

Grant Harrold, un expert în etichetă care a lucrat pentru prinţul de Wales, a declarat că acţiunile Annei Wintour au încălcat protocolul regal.

"Doamna Wintour ar trebui să ştie că a purta ochelari de soare când vorbeşti cu o altă persoană, când nu există motive medicale, este inacceptabil", a declarat el pentru Press Association.

"Ar fi trebuit să-şi scoată ochelarii înainte de a se afla în prezenţa reginei, darămite în timpul discuţiei", a adăugat expertul.

"Contactul vizual este important în timpul unei discuţii, iar a nu-ţi scoate ochelarii de soare este un apogeu al proastelor maniere şi o încălcare serioasă a protocolului regal", a spus Grant Harrold.

"Dacă regina i-a acordat permisiunea de a-i ţine în continuare la ochi, atunci acest lucru ar fi acceptabil, totuşi un asemenea lucru este improbabil", a precizat el.

Wintour, care s-a aflat la timona ediţiei americane a Vogue timp de 30 de ani, este rar văzută fără ochelarii ei de soare Chanel, pe care nu i-a purtat în timpul ceremoniei din mai anul trecut în care a fost făcută Dame.

Într-un interviu pentru CBS în 2009, redactorul şef al Vogue a spus că ochelarii de soare sunt "armura" ei.

"Sunt foarte utili. Vreau să spun, pot să stau la o defilare, şi dacă mă plictisesc teribil, nimeni nu va observa. Şi dacă îmi place o defilare, nimeni nu va observa", a declarat ea.

În mediul online, oamenii şi-au exprimat dezacordul faţă de faptul că ea nu şi-a scos ochelarii de soare.

"Dame Anna Wintour, fiind o editoare de modă, cu siguranţă ar trebui să ştiţi că a purta ochelari în interior este foarte lipsit de stil în special când stai lângă regină", a scris unul dintre aceştia.

Un alt internaut a numit atitudinea "nepoliticoasă" şi "ignorantă".

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden îi decorează pe Anna Wintour, Bono, George Soros și alte personalități cu Medalia Libertății

Elton John și-a pierdut vederea, după o infecție la ochiul drept. „Sunt deja patru luni de când nu mai pot vedea”

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Un colier purtat la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, scos la licitație. Istoria controversată a diamantelor folosite

Partenerii noștri