Live

Românul Iulian Gherguț se află în continuare în mâinile jihadiștilor, la aproape patru ani de la răpirea sa - AFP

Data publicării:

Românul Iulian Gherguţ, care lucra ca agent de securitate la o mină de mangan din Tambao, în nordul statului african Burkina Faso, şi care a fost răpit în 2015, este încă ostatic al grupării islamiste Al-Mourabitoun, alături de alţi cetăţeni străini, conform AFP, care a publicat miercuri informaţia în contextul unor noi cazuri de răpiri, scrie Agerpres.


Românul, originar din satul Traian, comuna Sâmbăoani, judeţul Neamţ, a fost luat ostatic pe 4 aprilie 2015, într-o ambuscadă asupra maşinii de teren în care patrula.

În iulie 2017, Aripa al-Qaida din Mali a dat publicității o înregistrare video cu șase ostatici străini, între care românul Iulian Gherguț, care a fost răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso. Anunțul a fost făcut de SITE, centrul american specializat în monitorizarea online a mișcărilor jidhadiste. Era pentru a treia oară (și ultima) când românul Iulian Gherguț a apărut cu un mesaj într-o înregistrare video de la răpirea sa.

Primele imagini cu românul răpit în Burkina Faso au fost făcute publice în august 2015.

În toate mesajele, românul făcea apel la autoritățile române să îl ajute.

Poziția oficială a statului român este că nu plătește răscumpărări pentru cetățenii răpiți.

Tot mai multe răpiri în Burkina Faso

Doi profesori din Burkina Faso, răpiţi pe 11 martie, au fost găsiţi morţi prin împuşcare la Koutoukou, în regiunea de nord a ţării, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii miercuri de ministrul educaţiei naţionale Stanislas Ouaro.

Pradă unor atacuri teroriste din ce în ce mai regulate şi mai sângeroase în ultimii patru ani, Burkina Faso se confruntă de asemenea cu o creştere a numărului de persoane răpite.

Un preot din acest stat a fost răpit duminică în apropiere de Djibo, capitala provinciei Soum, din regiunea de nord a ţării, la graniţa cu Mali.

Mai mulţi cetăţeni străini au fost de asemenea răpiţi în ultimele luni.

Italianul Lucas Tacchetto, de 30 de ani, originar din Veneţia, şi partenera sa canadiană de 34 de ani, Edith Blais, au fost daţi dispăruţi la mijlocul lunii decembrie în timp ce se aflau pe traseul Bobo-Dioulasso - Ouagadougou. Cuplul se afla într-o călătorie rutieră din Europa spre Africa de Vest, potrivit informaţiilor apărute în presa locală.

În septembrie 2018, un indian şi un sud-african care lucrau în sectorul minier au fost răpiţi de la mina de aur din Inata, în nord-vestul ţării.

În ianuarie 2016, australian Kenneth Elliot şi soţia sa Jocelyn, care conduceau o clinică de mulţi ani, au fost răpiţi la Djibo. Jocelyn a fost eliberată după un an de captivitate, dar soţul ei continuă să rămână ostatic.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Masacrul cu sute de morți care a ieșit la iveală după două luni. „Au ucis oameni întreaga zi, trei zile am adunat cadavre”

Fantoma lui Prigojin bântuie națiunile africane. Cum încearcă Putin să câștige influență în Africa

Burkina Faso, Mali şi Nigerul vor forma o confederaţie. Cele trei au regimuri militare după lovituri de stat și sunt apropiate de Rusia

Ciolacu și MAE mulțumesc serviciilor de spionaj marocane pentru rolul „fundamental” în eliberarea lui Iulian Gherguț

Partenerii noștri