Live

CSAT: Mai mulți militari români pentru misiuni în afara ţării, în 2019

Data publicării:

Membrii CSAT au aprobat, miercuri, forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019, acestea fiind mai mari cu 305 militari faţă de cele din acest an.

Miercuri, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către preşedintele Klaus Iohannis.

Prima temă de pe ordinea de zi a constituit-o analiza şi aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfăşura în perioada 11-12 iulie. Reuniunea va reprezenta o oportunitate de exprimare concretă a unităţii şi solidarităţii aliate, respectiv a relaţiei transatlantice şi a determinării aliate în faţa ameninţărilor globale sporite.

Pentru ţara noastră, Summitul prezintă o importanţă deosebită din perspectiva avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, dar şi a proiectării stabilităţii în vecinătatea estică, mai cu seamă în regiunea Mării Negre, precizează un comunicat dat publicităţii după şedinţa CSAT.

De asemenea, în cadrul şedinţei CSAT, membrii Consiliului au analizat şi aprobat, totodată, forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019. Comparativ cu anul 2018, acestea sunt mai mari cu 305 militari din Armata României, ceea ce reprezintă o creştere de 11,7%.

Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.098 militari şi civili la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari şi poliţişti.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fost ofițer SRI: „Cineva a atras atenția” despre Călin Georgescu, înainte de primul tur. „Acest avertisment nu a fost pus în aplicare”

Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia de anulare a alegerilor prezidențiale

Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze politicieni. Am ajunge înapoi, înainte de '89

Cine a dat de fapt în judecată Administrația Prezidențială, SRI, SIE, MAI și STS pentru desecretizarea documentelor CSAT

Partenerii noștri