Live

Barna, despre OUG pentru revizuirea sentinţelor: Se înscrie în logica în care infractorii îşi creează propriile legi

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele USR, Dan Barna, susţine că adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date în baza protocoalelor cu SRI sau a interceptărilor ilegale se înscrie în logica „statului infracţional” care încearcă eliminarea unor probe validate de justiţie din dosare. Barna spune că nu există vreo bază legală care să spună că acele probe au fost obţinute ilegal, astfel că Ordonanţa de urgenţă este dedicată infractorilor din România, unii dintre ei cu funcţii publice.

„Declaraţia de ieri (miercuri – n.r.) a ministrului Toader se înscrie în aceeaşi logică a statului infracţional în care infractorii îşi creează propriile legi, şi după cum am văzut în Parlament, la Codul penal şi Codul de procedură penală (…), în aceeaşi logică vedem că se încearcă acum eliminarea unor probe din diverse dosare sau crearea unui instrument prin care să fie eliminate probe din dosare, probe pe care justiţia le-a validat, ar urma să fie scoase din dosare, fără ca însă să fie declarate prin vreo lege ca fiind ilegale”, a spus Dan Barna pentru News.ro.

Totodată, Barna consideră că această Ordonanţă de urgenţă este cu „dedicaţie pentru infractorii din România, iar unii sunt în prezent în funcţii publice”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri seară, la Antena 3, că va propune premierului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care persoanele care cred ca au fost condamnate în baza interceptărilor ilegale sau a protocoalelor cu SRI să poată cere revizuirea sentinţei. El a spus că o astfel de ordonanţă va fi dată "într-un timp scurt, imediat ce se termină concediile", iar prin aceasta îi va fi dată încredere românului că "justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia".

"Toţi infractorii au sentimentul că sunt condamnaţi pe nedrept. Nedreptate: stai acolo condamnat, chiar dacă interceptarea nu e legală, dacă-i protocol. Cu privire la interpretarea modificărilor aduse în legătură cu revizuirea unei hotărâri, eu voi propune premierului şi Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă. O Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care să modifice revizuirea ca metodă de reformare a unei hotărâri definitive.  Să-i dăm celui care are sentimentul că este condamnat pe nedrept, pe protocoale, pe interceptări nelegale, să-i dăm posibilitatea să se convingă dacă condamnarea lui este dreaptă sau nedreaptă", a declarat Tudorel Toader.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Contre între Mircea Geoană și Elena Lasconi, la dezbaterea președinților de la Digi24: „Băsescu vă bate şi când nu participă”

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”. Răspunsul Elenei Lasconi

Partenerii noștri