Live

Iordache: Au venit sute de pasageri pe Otopeni, le înțelegem nemulțumirea că trebuie să intre în carantină, dar și-au asumat

Data actualizării: Data publicării:

În ultimele trei zile, pe Aeroportul Otopeni au sosit sute de pasageri care au fost duși în centrele de carantină din județele în care locuiesc.

Aglomerația s-a creat din cauză că oamenii nu au respectat regulile de distanțare, deși aveau spațiu suficient. În plus, nemulțumirea lor a fost legată de faptul că urmau să intre în carantină, fapt asumat, de altfel, în momentul revenirii în țară, a declarat la Digi24 Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă.  

"Acești pasageri urmau să intre în carantină, procedura pentru ei a fost cu totul alta decât într-o situație obișnuită, le înțelegem nemulțumirea că trebuie să intre în carantină, lucru pe care și l-au asumat, că nu pot fuma după ce au stat câteva ore în avion, dar trebuie să respectăm reglementările.

Au fost sute de pasageri. Au sosit timp de trei zile sute de pasageri. A trebuit să fie grupați pe județele de destinație, îmbarcați în autobuze și autocare, duși în județele lor unde urmau să intre în carantină.

Timpii de așteptare au fost între o oră și două ore și jumătate, inclusiv pentru formalitățile de verificare la DSP, Poliția de Frontieră, apoi merg din nou pe platforma de unde își preiau bagajele, care nu vin pe culoarul normal, și pleacă spre destinațiile lor", a declarat Valentin Iordache.

În spațiul public au apărut înregistrări cu pasageri de pe Otopeni, nemulțumiți de aglomerația de la „Sosiri” și de faptul că trebuie să intre carantină. Este vorba de românii care au sosit cu trei curse din Marea Britanie și Olanda, declarate zone roșii.

Oamenii s-au revoltat că trebuie să fie supravegheați, deși autoritățile au decis că toți cetățenii care vin din aceste zone să intre obligatoriu în carantină.

Imaginile trimise de telespectatori mai arată că pasagerii au stat foarte aproape unul de celălalt în autobuze, pe scara rulantă de la terminalul de „Sosiri” și în zona de control vamal.

Redactare G.M.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trenul spre Aeroportul Otopeni, suspendat timp de șase ore pe zi, în intervalul 7 - 10 octombrie. Călătorii vor folosi autobuze

De azi revine cea mai hulită regulă în toate aeroporturile din UE în ceea ce privește transportul de lichide

Alertă transmisă de agențiile de securitate germane companiilor de curierat și de transport aerian din Europa. Posibil sabotaj rusesc

Companiile aeriene și aeroporturile din Rusia nu au fost afectate de cea mai gravă pană informatică din istorie. Care este explicația

Partenerii noștri