Live

Video&Foto Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Fetești. Întârzieri ale trenurilor de călători de până la 420 de minute, din cauza furtunilor

Data actualizării: Data publicării:
Un tren de marfă a intrat într-o altă garnitură care staționa la Fetești. Sursa foto: Federația Sindicatelor Mecanicilor de Locomotivă

Un accident feroviar s-a produs, miercuri noapte, în Staţia CFR Feteşti, în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură care era staţionată. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, informează ISU Ialomiţa. Totodată, CFR informează că, din cauza furtunilor din nordul, vestul și centrul țării, inclusiv București, trenurile de călători înregistrează întârzieri de până la 420 minute.

ACTUALIZARE 11:20 Mecanicul trenului de marfă care a provocat accidentul feroviar avea o alcoolemie de 0,4 în aerul expirat, potrivit Poliției din Ialomița.

ACTUALIZARE 10:50 CFR informează că trenurile de călători care circulă spre și dinspre Litoral și-au reluat traficul pe ruta București - Constanța, însă pe intervalul de stații Ovidiu - Fetești - Bărăganu, garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel.

ACTUALIZARE 10:20 Mecanicul trenului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată în Fetești, județul Ialomița, a fost sub influența alcoolului și a adormit, potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.

ACTUALIZARE 09:40 CFR informează că, din cauza avariilor la sistemul de alimentare, produse de rafalele puternice de vânt din cursul nopții, circulația trenurilor se desfășoară pe un singur fir între stațiile Brănești - Fundulea și Chitila - Buftea – Periș.

“Compania Naţională de Căi Ferate «CFR» SA vă informează că, circulația feroviară se desfășoară, la această oră, doar pe un singur fir între stațiile Brănești - Fundulea și Chitila - Buftea - Periș, din cauza avariilor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, produse de rafalele puternice de vânt înregistrate în cursul nopții, în jumătatea de sud a țării.

La această oră, circulația trenurilor pe intervalul de stații Brănești - Fundulea se desfășoară pe un singur fir, din cauza avariilor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, linia de contact fiind ruptă de rafalele puternice de vânt, iar alimentarea cu energie electrică a liniei de înaltă tensiune este întreruptă. Menționăm faptul că, din cauza acestei avarii, 2 trenuri de călători (IR 1921 -2, care circulă în relația Mangalia - Arad și IR 1991-2 care circulă în relația Mangalia - Timișoara) au rămas blocate pe firul II, acestea având nevoie să fie tractate cu o locomotivă Diesel înapoi în stația Brănești, pentru a-și relua circulația până în stația București Nord. Trenul IR 1921-2 și-a reluat circulația din stația Brănești la ora 08:15 minute, iar IR 1991-2, la ora 09.00, ambele cu destinația București Nord.

Până la remedierea deranjamentelor înregistrate la linia de contact de pe firul II și repunerea sub tensiune, circulația trenurilor între stațiile Brănești - Fundulea se desfășoară pe firul I, din ambele sensuri de circulație.

De asemenea, tot pe raza Regionalei CF București, avarii la sistemul de alimentare cu energie electrică s-au înregistrat și pe intervalul de stații Chitila - Buftea - Periș, trenurile circulând în cursul nopții doar pe un singur fir iar, în intervalul orar 07.30 - 09.12, traficul feroviar a fost închis temporat în stația Periș, după ce o persoană a fost lovită de trenul IR 1661. Circulația trenurilor pe raza stației Periș s-a reluat la ora 09.12, după finalizarea operațiunilor desfășurate la locul accidentului de organele abilitate. Din cauza acestui accident, 10 trenuri de călători (IR 1661, IR 1631, IR 1655, R 3005, IR 1550, IR 1654, IR 1688, IR 1742, IR 16030 și R 3014), care au staționat temporar în gările de pe traseu, au fost repuse treptat în circulație.

Menționăm totodată, faptul că și pe raza Regionalelor CF Timișoara, Brașov și Iași s-a intervenit permanent în cursul nopții pentru remedierea deranjamentelor înregistrate, din cauza rafalelor puternice de vânt, la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, între stațiile Teregova - Armeniș, Lunca Bradului - Răstolița, Tușnad Sat - Tușnad Băi, Tușnad Sat - Sânsimion, Leșul Ilvei - Ilva Mică. La această oră pe aceste două segmente feroviare se circulă în condiții normale.

CFR SA îi asigură pe călători că angajații de la calea ferată depun toate eforturile necesare pentru remedierea tuturor deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică și restabilirea traficului în conndiții normale”, arată un comunicat CFR.

De asemenea, magistrala Bucureşti - Constanţa este blocată în staţia CF Feteşti, pe ambele sensuri de circulaţie, din cauza tamponării a două trenuri private de marfă.

"Menţionăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în staţia CF Feteşti, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depăţit semnalul de OPRIRE de la intrare în staţie, şi a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omeneşti, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza staţiei Feteşti, atât spre Bărăganu, cât şi spre Movila este blocat", transmit reprezentanţii CFR SA într-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru asigurarea legăturii cu staţiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureştiul vor circula pe ruta deviată prin Feteşti - Movila - Tăndărei, cu tracţiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploieşti - Buzău - Făurei - Feteşti.

CFR SA transmite că se vor înregistra întârzieri în circulaţia trenurilor spre şi dinspre Litoral, urmare producerii acestui eveniment, precizând că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanţii operatorilor de marfă şi va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe şină a vagoanelor şi restabilirea circulaţiei pe Magistrala 800.

Un accident feroviar s-a produs, miercuri noapte, în Staţia CFR Feteşti, în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură care era staţionată. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, informează ISU Ialomiţa. Totodată, CFR informează că, din cauza furtunilor din nordul, vestul și centrul țării, inclusiv București, trenurile de călători înregistrează întârzieri de până la 420 minute.

"În jurul orelor 23,45, pompierii militari din cadrul Staţiei Feteşti au fost solicitaţi prin apel 112 să intervină la un accident feroviar produs în urma coliziunii a două trenuri. Salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, în sprijin sosind şi un echipaj SAJ Ialomiţa'', precizează ISU, citat de Agerpres.

Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură staţionată.

Întârzieri de până la 420 de minute și patru trenuri anulate

“CFR Călători informează că din cauza condițiilor meteo nefavorabile înregistrate în seara de 28.07.2021, în partea de nord, vest, centru a ţării, si în zona municipiului Bucuresti care au produs deranjamente ale infrastructurii feroviare şi în alimentarea cu energie electrică la rețeaua de tracțiune a trenurilor si alimentare a stațiilor, trenurile de călători înregistrează întârzieri de până la 420 minute.

Totodată, datorită evenimentului produs în zona stației Fetești, în relația București – Constanța și retur se va circula pe rute deviate. O parte din trenuri, cele ce tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Ciulnița – Slobozia – Țăndărei – Fetești, iar restul prin Ploiești – Buzău – Făurei – Fetești. Până la această oră, sunt anulate trenurile 8021/8024 București Nord – Constanța și retur, 8012/8023 Fetești – București Obor și retur,8443/8529/8591 Ciulnița – Călărași Sud și retur, 8581/8580 Slobozia Veche – Ciulnița și retur

Personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre legăturile existente pentru trenurile afectate, fiind în permanent contact cu pasagerii din tren și comunică dispeceratului central necesități de asigurare a legăturilor pentru alte trenuri în stațiile de pe traseu.

Ne cerem scuze călătorilor pentru întârziere şi pentru disconfortul întâmpinat.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Cluj Napoca, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație”, arată un comunicat CFR.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Accident grav pe „Drumul Morții”: 4 mașini s-au ciocnit, după ce un șofer a intrat pe contrasens

VIDEO Distracție periculoasă: Doi tineri s-au urcat pe capota unei mașini și au făcut accident. Unul dintre ei a fost grav rănit

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Partenerii noștri