Mecanicul trenului de marfă care a provocat accidentul feroviar de la Fetești avea alcoolemie de 0,4 în aerul expirat
Data actualizării: Data publicării:
Mecanicul trenului de marfă care a provocat un accident feroviar cu un alt marfar staționat în noaptea de miercuri spre joi, la Fetești, avea o alcoolemie de 0,4 în aerul expirat, potrivit IPJ Ialomița.
Mădălina Chițu, jurnalist Digi24: O echipă de intervenție cu angajați ai CFR sunt la fața locului și încearcă eliberarea liniei de cale ferată care a fost blocată în urma accidentului care a avut loc azi-noapte în gara de la Fetești.
O macara încearcă să ridice unul dintre vagoane care a fost strivit în urma impactului.
La fața locului sunt și reprezentanți ai poliției, care cercetează cum s-a întâmplat accidentul.
Azi-noapte, un tren marfar încărcat cu fier vechi a intrat într-un alt tren marfar care era încărcat cu ciment și care staționa. Două persoane au suferit leziuni minore. Nicio persoană nu a fost internată.
S-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de accident feroviar. Turiștii care vor să ajungă la mare sau să se întoarcă dinspre mare în București trebuie să știe că traficul rutier este unul îngreunat. Trenurile circulă pe un singur fir.
Până nu vor fi eliberate vagoanele de pe șine, traficul în zonă nu va putea fi reluat în condiții normale.