Cătălin Drulă, despre accidentul feroviar de la Fetești: Se pare că mecanicul era băut și a adormit

Data actualizării: Data publicării:
225948710_274131831178827_8092035839214604588_n
Un tren de marfă a intrat într-o altă garnitură care staționa la Fetești. Sursa foto: Federația Sindicatelor Mecanicilor de Locomotivă

Mecanicul trenului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată în Fetești, județul Ialomița, a fost sub influența alcoolului și a adormit, potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. De asemenea, sistemul care ar fi trebuit să frâneze trenul nu funcționa, transmite Mediafax.

Întrebat ce ar fi cauzat accidentul feroviar de la Fetești, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus, joi dimineața, la Antena 3, că, cel mai probabil, conductorul trenului se afla sub influența alcoolului și a adormit.

„Vreau să transmit un semnal destul de clar către acești operatori de marfă din zona privată, pentru că, în fine, de la stat a mai rămas un singur operator, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Din primele informații pe care le avem de la fața locului, sistemul de siguranță automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcțional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi. Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înțeles, da (ar fi adormit - n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înțeleg că era și sub influența alcoolului”, a spus Cătălin Drulă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că magistrala București - Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării celor două trenuri private de marfă.

„Menționăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depățit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omenești, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată”, a spus Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești - Movila - Țăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești - Buzău - Făurei - Fetești.

Citește și: Mecanicul trenului de marfă care a provocat accidentul feroviar de la Fetești avea alcoolemie de 0,4 în aerul expirat

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...