VIDEO: Cinci morți într-un accident din Suceava. Două mașini s-au ciocnit
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, ulterior fiind declarat decesul şi în acest caz. Ulterior, sub cupola unui autoturism răsturnat a fost găsit un copil de aproximativ patru ani, cu răni incompatibile cu viaţa. Totodată, au fost răniţi alţi doi copii, ei fiind transportaţi la spital. În accident a fost implicată o maşină tip „Şcoală”, iar elevul de la volan, instructorul şi un alt elev au murit. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.