Live

CNCAV decide mâine ce va face cu lotul AstraZeneca ABV 2856 pus în carantină

Data publicării:
Doze cu lotul ABV 2856 de vaccinuri AstraZeneca au fost livrate în 17 țări. Foto: Profimedia Images

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID (CNCAV) va decide vineri, 19 martie, ce va face cu lotul ABV 2856 de vaccinuri AstraZeneca la care s-au semnalat probleme în Italia şi care a fost scos din centrele de vaccinare din România şi pus în carantină.

„În ceea ce privește lotul ABV2856, carantinat la data de 11 martie 2021, ca măsură de precauție extremă, CNCAV va lua o decizie în cursul zilei de mâine asupra acestei hotărâri”, se arată într-un comunicat de presă al CNCAV.

CNCAV consideră că vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), „cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a decis astăzi că vaccinul AstraZenenca este sigur și eficient.

EMA va continua, în acelaşi timp, să studieze o posibilă legătură între vaccin şi formarea unor tromboze la persoane vaccinate.

„Încurajăm monitorizarea și raportarea tuturor reacțiilor adverse, atât de către beneficiarii vaccinării, cât și de profesioniștii în sănătate”, informează CNCAV.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Agențiile UE responsabile cu sănătatea au reacționat deficitar la debutul pandemiei de Covid-19. La fel s-ar întâmpla și acum | CCE

Agenția Europeană a Medicamentului: în această iarnă ar putea să apară noi variante ale coronavirusului

Vaccinurile Pfizer și Moderna adaptate pentru varianta Omicron BA.1 au fost autorizate în Uniunea Europeană

Andrei Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte al CNCAV, în locul lui Valeriu Gheorghiţă

Partenerii noștri