Live

Dicționarul Oxford a desemnat cuvântul anului 2018

Data actualizării: Data publicării:

Dicţionarul Oxford a desemnat ''toxic'' cuvântul anului 2018, după ce acest adjectiv a devenit „o etichetă pentru subiectele cele mai discutate ale anului”, de la dezbaterea despre Brexit, la ecologie sau masculinitate, relatează Agerpres.

Dicţionarul a indicat o creştere cu 45% a căutărilor acestui cuvânt pe site-ul său şi precizează că adjectivul a reuşit să capteze cel mai bine „etosul, spiritul sau preocupările” lui 2018 datorită ''scopului'' în care este folosit.

''Toxic'' a devansat alte expresii nominalizate precum ''big dick energy'' (încredere în sine) sau ''gammon'' (termen peiorativ, folosit în special în Marea Britanie, care se referă la persoane care se înroşesc la faţă când dezbat pătimaş subiecte politice), potrivit dicţionarului.

Dicţionarul Oxford a precizat că mişcarea ''Me Too'' a adus „în prim-plan masculinitatea toxică”, în timp ce în politică „termenul a fost folosit în retorica, politicile, agenda liderilor şi guvernelor din lumea întreagă”.

„Cuvântul anului” desemnat de Oxford îşi propune „să reflecte anul care se apropie de final în domeniul lingvistic”. În 2017, a fost desemnat ''youthquake'', care semnifică „schimbare importantă culturală, politică sau socială produsă de acţiunile sau influenţa tinerilor”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Rizz” a fost desemnat cuvântul anului 2023 de Dicționarul Oxford. Ce înseamnă cuvântul popularizat de actorul Tom Holland

Care sunt cuvintele anului 2020, desemnate de editorii dicţionarului Oxford

Cuvântul neobișnuit ales drept reprezentativ pentru anul 2017 de Dicționarul Oxford

GALERIE FOTO. 17 selfies celebre în 2013

Partenerii noștri