Live

Alegeri prezidențiale în Moldova. Totul despre votul din 20 octombrie 2024. Votul pentru referendumul național este în aceeași zi

Data publicării:
Alegeri prezidențiale în Moldova. Totul despre votul din 20 octombrie 2024. Votul pentru referendumul național este în aceeași zi. Foto Shutterstock

Cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne duminică, 20 octombrie 2024, pentru două voturi importante: primul tur al alegerilor prezidențiale, 11 candidați fiind înscriși în cursa pentru președinția Moldovei, și referendumul de schimbare a constituției, în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Alegerile președintelui Republicii Moldova din 20 octombrie reprezintă cel de-al cincilea scrutin prezidențial de la declararea independenței.

Ce înseamnă referendumul din Republica Moldova

Referendumul reprezintă acel scrutin prin care cetățenii cu drept de vot își exprimă opțiunea în cele mai importante probleme ale statului și societății în ansamblu. În Republica Moldova, există două tipuri de referendumuri care pot fi organizate:

  • Referendum republican - este constituțional, legislativ, privind demiterea Președintelui Republicii Moldova, consultativ. Are loc la nivelul întregii țări;
  • Referendum local - are loc la nivel de sat/comună/oraș/municipiu/raion, unitate administrativ-teritorială cu statut special, revocarea primarului.

De ce este important pentru cetățenii din Republica Moldova referendumul din 20 octombrie 2024

Republica Moldova a depus în martie 2022 o cerere de aderare la Uniunea Europeană. În iunie 2022 i-a fost acordat statutul de țară candidată. Ulterior, în noiembrie 2023, Comisia Europeană a emis o recomandare de deschidere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

Obiectivul Republicii Moldova este de aderare la UE până în anul 2030.

Cum arată buletinul de vot pentru referendumul din Republica Moldova

La referendumul din 20 octombrie 2024, cetățenii vor răspunde la întrebarea "Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?"

În dreapta textului întrebării se plasează pe orizontală două patrulatere cu cuvintele „DA” și „NU”, iar sub acestea sunt două cercuri. Alegătorul pune ștampila cu mențiunea „Votat” în unul dintre cercurile inscripționate cu „DA” / „NU”.

Ce arată sondajele despre referendumul pro-UE

În ceea ce priveşte referendumul, ponderea cetăţenilor din Republica Moldova care susţin integrarea europeană a crescut semnificativ, de la 57 la sută în aprilie 2024 la 63 la sută în septembrie 2024. Majoritatea moldovenilor sunt hotărâţi să meargă la vot pentru a decide obiectivul de dezvoltare strategică pe termen lung al ţării.

Dacă în luna august circa 66% dintre respondenţi afirmau că vor merge şi vor vota atât la prezidenţiale, cât şi la referendum, iar circa 10% erau indecişi, în luna septembrie a scăzut numărul indecişilor cu 3,5%. Participarea la referendum şi alegerile prezidenţiale a crescut cu 2% şi cam tot atât a crescut procentul celor care declară că vor participa doar la alegerile prezidenţiale, arată Watchdog.

Peste jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova consideră că dezinformarea şi manipularea opiniei publice de către actorii externi contribuie foarte mult la regresul din Republica Moldova.

Unul din mesajele toxice folosit de oponenţii referendumului pentru a diviza societatea sugerează că diaspora nu trebuie să aibă dreptul să participe la referendum. Anumiţi lideri politici insinuează că referendumul constituţional nu ar conta pentru procesul de integrare europeană, îndemnând oamenii să nu îşi expună opinia.

Datele sondajului din septembrie arată că, în ciuda minciunilor, 69 la sută dintre moldoveni consideră că referendumul din 20 octombrie 2024 este un pas important pentru procesul de aderare la UE care trebuie efectuat acum pentru a nu pierde această şansă istorică.

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2024 din Moldova

Pe buletinul de vot sunt înscriși 11 candidați astfel:

  • Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor (PSRM) - a ocupat funcția de procuror general al Republicii Moldova în perioada 29 noiembrie - 5 octombrie 2021;
  • Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate - actuala președintă a Republicii Moldova;
  • Renato Usatîi, de la formațiunea „Partidul Nostru” - fost primar al localității Bălți. A mai candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din anul 2020, când s-a clasat pe locul al treilea, după Maia Sandu și Igor Dodon;
  • Vasile Tarlev, de la Partidul pentru Viitorul Moldovei - a fost Prim-ministru al Republicii Moldova. În prezent este președinte al Congresului Național al Industriașilor și Antreprenorilor din Moldova;
  • Irina Vlah, candidat independent - fostă guvernatoare a Găgăuziei, o mica reugiune autonomă din sudul Republicii Moldova;
  • Ion Chicu, din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei - fost premier al Republicii Moldova, fost ministru al Finanțelor și consilier al fostului președinte Igor Dodon;
  • Andrei Năstase, candidat independent - fost primar general al Chișinăului și viceprim-ministru și ministru de Interne în Guvernul Maia Sandu;
  • Octavian Țîcu, susținut de Blocul electoral „Împreună” - istoric, politician și fost boxer profesionist. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consilier rational în Consiliul rational Ungheni și ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova;
  • Victoria Furtună, candidat independent - fostă procuroare anticorupție;
  • Tudor Ulianovschi, candidat independent - fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova în Guvernul Pavel Filip.
  • Natalia Morari, candidat independent - jurnalistă din Republica Moldova.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Cum arată buletinul de vot în Republica Moldova

Care este procedura de vot în Republica Moldova

În ziua alegerilor prezidențiale, pe 20 octombrie,  au drept de vot cetățenii cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți până în ziua alegerilor, inclusiv. Urnele de vot se deschid pe 20 octombrie 2024 la ora 7:00 dimineața și se închid la ora 21:00.

Fiecare alegător va semna de două ori pe lista membrilor biroului electoral al secției de votare, atunci când vor primi cele două buletine de vot.

Pentru a vota, alegătorul are nevoie de unul dintre următoarele documente/acte de identitate:

  • Buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare;
  • Buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;
  • Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

Ce spun ultimele sondaje: cine ar câștiga alegerile prezidențiale din Republica Moldova 2024

Cel mai recent sondaj, prezentat în septembrie 2024, arată că Maia Sandu rămâne favorita competiţiei pentru funcţia de preşedinte, cu circa 36 la sută din intenţiile de vot.

Potrivit sondajului, Maia Sandu este urmată de Alexandr Stoianoglo, susţinut de PSRM (socialiştii fostului preşedinte Igor Dodon) - 10 la sută, Renato Usatîi, reprezentant al Partidului Nostru - 7,5 la sută, şi Irina Vlah, candidat independent, fostă guvernatoare a regiunii semiautonome Găgăuzia - 4 la sută.

Restul candidaţilor au înregistrat scoruri între 0 şi la sută, însă este de remarcat că 22 la sută dintre cei care au participat la sondaj au spus că nu au luat încă o decizie clară în privinţa votului pentru alegerile prezidenţiale, ceea ce ar putea duce la modificări uşoare în clasamentul candidaţilor pe parcursul următoarelor săptămâni.

Faţă de luna august 2024, nici unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale nu a înregistrat o creştere semnificativă de rating. Însă se poate observa că opţiunile diverse existente cresc uşor nivelul de nehotărâre a oamenilor şi îi determină să fie mai ezitanţi, scrie ONG-ul Watchdog.

Secții de votare deschise în România pentru cetățenii moldoveni

Alegătorii care nu se află în Republica Moldova în ziua votului o pot face la secțiile de votare organizate în străinătate. În total, 234 de secții de votare vor fi deschise în străinătate, infomează Comisia Electorală Centrală. Dintre acestea, 16 vor fi în România:

  • Trei secții de votare în București;
  • Două secții de votare în Iași;
  • Două secții de votare în Cluj-Napoca;
  • Câte o secție de votare în orașele: Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Un candidat poate câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, dacă obține cel puțin 50% plus un vot din totalul voturilor valabil exprimate. Dacă niciun candidat nu atinge acest prag, se organizează turul doi de scrutin cu primii doi candidați cu cel mai mare număr de voturi. În turul doi de scrutin este ales președinte candidatul care obține cele mai multe voturi, indiferent de prezența la vot.

După validarea scrutinului, candidatul ales președinte al Republicii Moldova depune jurământul în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri.

Mandatul președintelui Republicii Moldova durează patru ani, potrivit Constituției și, la fel ca în România, o persoană nu poate deține funcția de președinte al Republicii decât pentru cel mult două mandate consecutive.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Un polițist a împușcat-o mortal! ATENȚIE Imagini cu puternic impact emoțional. Autoritățile: ”Putea fi mult, mult mai rău”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD nu se opune referendumului propus de Nicușor Dan. Ciolacu propune adăugarea unor întrebări legate de marile probleme ale Capitalei

Resturile unei rachete au fost găsite pe teritoriul Republicii Moldova

Marina Tauber, mâna dreaptă a lui Ilan Șor, filmată când vorbea de banii de la Moscova pentru propagandiștii pro-ruși din R. Moldova

Descinderi ale Forțelor Speciale moldovenești la sediul blocului politic controlat de Ilan Șor, oligarh moldovean fugit la Moscova

Partenerii noștri