Administrația „Apele Române” spune că nu a solicitat autorizație de construire la planșeul de la Unirii

Data actualizării: Data publicării:
pasajul unirii
Foto: Captură Digi 24

Administrația Națională „Apele Române” a precizat miercuri că nu a solicitat autorizație de construire a șantierului de la planșeul Unirii. Astfel, „Apele Române” a arătat, într-un comunicat de presă, că respectiva autorizație a fost emisă de Primăria Sectorului 4. 

„În ceea ce privește autorizația de construire eliberată de Primăria Sectorului 3, subliniem faptul că aceasta nu a fost emisă la solicitarea ANAR- ABA Argeș-Vedea, ci la cererea Primăriei Sectorului 4”, se arată într-un comunicat de presă emis de Apele Române.

Totodată Administrația Națională „Apele Române” a precizat că, prin intermediul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Argeș-Vedea, a înscris „provizoriu” în data de 29.07.2024, în cartea funciară, amenajarea complexă a râului Dâmbovița de sub planșeul de la Piața Unirii din București.

„Suprafața administrată de ABA Argeș-Vedea în zonă este de 13.362 mp reprezentând suprafețe parțiale aferente a 5 cărți funciare pe UAT sector 3 și o carte funciară pe UAT sector 4. Menționăm faptul că ANAR- ABA Argeș-Vedea a solicitat, cu înștiințarea și acordul Primăriei Muncipiului București – Direcția Patrimoniu (înregistrată cu nr.127876/02.02.2024) modificările în cărțile funciare existente în legătură cu înregistrarea provizorie strict a bunurilor aflate în administrare”, se arată într-un comunicat al Apelor Române.

Astfel, protocolul încheiat între ABA Argeș-Vedea și primăria sectorului 4 „vizează exclusiv utilizarea bunurilor imobile din domeniul public, administrate de Administrația Națională Apele Române prin Adminstrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, în scopul realizării unor investiții de interes și utilitate publică”.

„Protocolul nu priveste bunuri aflate in proprietatea si administrarea unor alte entități juridice. În cadrul aceluiași Protocol, încheiat în acord cu conținutul-cadru al Anexei Ordinului nr. 1708/2020, la punctul nr.4 se prevede obligativitatea ca primăriile să solicite și să obțină toate avizele și autorizațiile necesare derulării investiției, precum și să nu înceapă execuția lucrărilor până la obținerea acestora”, se arată în comunicat.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a spus luni seara că parcul Unirii a fost intabulat „din greșeală” de Apele Române.

„Există două hotărâri ale Consiliului General (al Municipiului București) care definesc domeniul public al Municipiului București, o listă cu bulevarde, parcuri - inclusiv parcul Unirii - care sunt în domeniul public al Municipiului București. Pentru ca acest domeniu să nu fie domeniu public, trebuie hotărâre de consiliu, e o întreagă procedură. Administrația Apelor a venit la noi și a zis că vrea să intabuleze cursul de apă (al Dâmboviței). La cadastru, în loc să intabuleze o fâșie de apă, s-a intabulat cu titlu provizoriu întregul parc al Unirii”, a spus primarul Capitalei.

Nicușor Dan a spus că în baza acestei intabulări eronate, primăria sectorului 4 susține că a primit autorizație de la Apele Române.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimul soldat american care a plecat din Afganistan, desemnat să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Anca Țurcașiu, val de reacții pe rețelele sociale după ce s-a fotografiat alături de iubit: „Până la urmă...
Film Now
Următorul James Bond „va oferi ceva diferit”. Actorul ales va trebui să aibă în vedere un contract pentru cel...
Adevarul
„Corecția” barbară pe care un bărbat i-a aplicat-o soției: I-a tăiat părul cu toporul, a ras-o în cap şi a...
Newsweek
VIDEO Momentul în care Ucraina atacă prima oară Rusia cu rachete SUA de 10.000.000$. Ce a lovit?
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Banner electoral cu Nicolae Ciucă pe un câmp în apropierea Autostrăzii A2,
Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un cuplu în dormitor, atunci când s-a întors de la muncă: „Doar în Australia poți...
Film Now
Paul Teal, actorul din „One Tree Hill”, a murit la doar 35 de ani. Logodnica lui: „O parte din mine a murit...
UTV
Christina Aguilera, imagine rara alaturi de logodnicul ei, Matt Rutler, si cei doi copii, Max si Summer