Video Paradoxul românilor proprietari: 96% dintre respondenții unui studiu dețin cel puțin o locuință, dar cei mai mulți nu stau în ea

Data actualizării: Data publicării:
cheie locuinta casa noua
Credit foto: Guliver/Getty Images

România continuă să conducă topul european la cei mai mulți proprietari de case și apartamente, arată un nou studiu realizat de Unlock Market Research. 96% dintre cei care au raspuns la întrebari sunt proprietari, iar procentul se menține ridicat, chiar dacă prețurile la imobiliare sunt în creștere. Însă, cei mai mulți nu stau în locuințele cumpărate. Le închiriază sau se mută în alte orașe, devenind astfel proprietari investitori.

Siguranța și stabilitatea sunt motivele invocate de românii care dețin o locuință, însă mare parte din casele cumpărate sunt închiriate imediat de proprietari. Iar chiriile nu sunt deloc mici.

"Spre închiriere, ne raportăm 360 euro garsoniera, 500 euro apartamente 2 camere, 650-700 apartamente 3 camere", spune Alexandra Voicu, agent imobiliar.

Ionuț e proprietar și investitor de peste 8 ani. A început cu o garsonieră, acum are 4 proprietăți pe care le închiriază, atât în regim hotelier, cât și pe termen lung.

"Oaspeții care vor să-și petreacă un weekend la munte regăsesc toate facilitățile de care au nevoie. Aș zice eu, un pic peste hotel și avem aici o bucătărie mobilată, totul este nou", ne arată Ionuț una dintre garsonierele cumpărate în ultimii ani.

"E cunoscut apetitul romanului pentru a fi proprietar și, totodată, mulți o vad ca pe o investiție. Mulți vor să fie mici antreprenori și sa aibă și siguranță unei locuințe", spune Ionuț.

450 de euro pe lună este chiria la garsonierele pe care le deține.

"E o investiție destul de sigură, cel puțin până acum așa spun datele. Având în vedere și prețul lor, cum a evoluat, o garsonieră ca aceasta de la 40 de mii a ajuns la 125 de mii de euro, de 3 ori prețul în 3 ani jumătate", calculează tânărul.

Unii români dețin locuințe chiar și în alte orașe, pe care le închiriază.

"Eu am un apartament, într-adevăr, nu aici, în alt oraș mai mic, l-am dat în chirie. Am preferat să fie undeva până-n 300 de euro ca și cost al chiriei", spune un bărbat.

"Românilor nu le prea place schimbarea. Într-o locuință închiriată, inevitabil va trebui s-o părăsești și să-ți cauți alta. Pe când, dacă este locuința ta, bănuiesc că stabilitatea", este de părere o tânără.

La coada clasamentului european se află Germania, Marea Britanie și Elveția, care au sub 50% rata de proprietate a locuințelor.

Reporter: Maria Colciar
Operator: Nicolae Țupa

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri