Biroul Electoral Central a oprit oficial alegerile în diaspora, la trei ore după decizia CCR de anulare a prezidențialelor
Biroul Electoral Central a oprit în mod oficial turul II al alegerilor prezidențiale, în diaspora, la trei ore după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Circa 53.000 de români votaseră deja până la momentul deciziei BEC.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Votul în diaspora a fost oprit în mod oficial. Comunicatul BEC
ACTUALIZARE 18.11 BEC a transmis un comunicat în care anunță oprirea votului în secțiile de vot din străinătate, ca urmare a deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
„Având in vedere comunicatul de presă emis de Curtea Constitutională a României în data de 6 decembrie 2024 privind anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024, Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC) a adoptat, în ședința din data de 6 decembrie a.c., Decizia privind unele măsuri pentru punerea în aplicare a soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale a României în ședința din data de 6 decembrie 2024.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, încetează de îndată operațiunile de votare și cele de pregătire a votării la secțiile de votare din străinătate. Totodată, încetează de îndată operațiunile de pregătire a votării la secțiile de votare din țară și se sisteazã de îndată activitatea de operare în aplicațiile informatice utilizate pentru desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2024.
Toate materialele electorale deținute de birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate se sigilează și se predau misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Toate buletinele de vot întrebuințate sau neîntrebuințate se anulează prin grija birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate.
De asemenea, conform deciziei BEC, se sistează de îndată operațiunile de predare a materialelor electorale către birourile electorale ale secțiilor de votare din țară. Toate materialele electorale deja predate birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară se sigilează și se predau birourilor electorale ierarhic superioare. Textul integral al deciziei adoptate va putea fi consultat pe pagina de internet a BEC - prezidentiale2024.bec.ro”, scrie în comunicatul oficial al BEC.
Peste 15.000 de Români au votat în străinătate în cele două ore care au trecut de la anunţul CCR privind anularea procesului electoral
ACTUALIZARE 17.30 Peste 15.000 de noi voturi au fost înregistrate la secţiile deschise în străinătate pentru alegerile prezidenţiale în cele două ore care au trecut de la anunţul Curţii Constituţionale a României (CCR) conform căruia a anulat întregul proces electoral.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) privind prezenţa la vot în secţiile din străinătate, până la ora 15.00 votaseră 29.973 de persoane pe listele suplimentare, numărul total al votanţilor fiind de 33.001.
La ora 17.00, numărul votanţilor pe liste suplimentare a ajuns la 45.040 de persoane, iar cel total la 48.068.
Astfel, în cele două ore care au trecut de la anunţul Curţii Constituţionale privind anularea procesului electoral privind alegerea preşedintelui României s-au mai înregistrat peste 15.000 de voturi.
ACTUALIZARE 15.20. Un număr de 33.001 de alegători au votat în diaspora, până vineri, la ora 15,00, înainte de anularea scrutinului, reprezentând 0,18% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Cei mai mulţi cetăţeni români aflaţi în străinătate au votat în Republica Moldova - 6.537, Spania - 5.172, Germania - 3.604, Italia - 3.116, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 3.018.
Au mai votat în Franţa 1.331 alegători români, în Austria - 1.016.
Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale
ACTUALIZARE 15.00. Curtea Constituțională a decis, vineri, anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat al CCR. Asta înseamnă că tot procesul electoral se va relua în integralitate.
S-au deschis secțiile de votare din Europa de Vest
ACTUALIZARE 11.28. Românii din vestul Europei încep să voteze. În Italia, țara cu cele mai multe secții de votare din străinătate, prezența este mai mare decât înn primul tur, la deschiderea urnelor. În Spania, o altă țară cu o comunitate mare de români, sunt oameni care nu au mers la vot în primul tur, dar spun că vor vota de această dată.
Până acum, în diaspora au votat peste 20.400 de oameni, la secțiile de votare sau prin corespondență.
Ambasadorul României în Pakistan: Am votat pentru valorile democratice europene
ACTUALIZARE 11.28. Ambasadorul României în Pakistan Dan Stoenescu a fost primul votant la secţia nr 700 din Islamabad la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în diaspora, el declaând că a votat pentru valorile democratice europene.
„Vot istoric! Am votat azi pentru valorile democratice europene, drepturile omului şi ancorarea fermă a ţării noastre în spaţiul euro-atlantic.Doar astfel putem păstra vii idealurile Revoluţiei Române din 1989 şi asigura pacea, securitatea, prosperitatea şi viitorul României”, a scris diplomatul pe X.
Dan Stoenescu a fost ministru pentru românii de pretutindeni (2015-2016), ambasador în Tunisia şi şef al Delegaţiei Uniunii Europene în Siria.
Românii din Noua Zeelandă, Australia și Asia votează deja, iar peste câteva ore începe procesul electoral și în Italia, țara cu cea mai mare comunitate de români. Până acum au votat peste 3.200 de oameni.
Votarea în străinătate la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară tot pe parcursul a trei zile, la fel ca la primul tur:
- vineri, 6 decembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00;
- sâmbătă, 7 decembrie, şi duminică, 8 decembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00.
Cetăţenii români cu drept de vot care se află în străinătate în ziua alegerilor, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reşedinţa în afara ţării, pot vota în cele 950 de secţii organizate în afară.
Românii care domiciliază, au reşedinţa sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare dintre secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
La alegerile prezidenţiale, alegătorii români, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pot vota prin corespondenţă sau la secţia de votare, în condiţiile legii.
Dacă un alegător român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are aprobate atât cererea de a vota prin corespondenţă, cât şi cea privind exprimarea votului la o secţie, la alegerile prezidenţiale, acesta va fi înscris doar în lista electorală permanentă pentru votul prin corespondenţă, potrivit Biroului Electoral Central.
Vot prin corespondenţă
Prin înregistrarea ca alegător prin corespondenţă, cetăţeanul român cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care deţine un document ce dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, solicită transmiterea prin poştă a documentelor de vot la adresa sa de corespondenţă din străinătate.
Cele mai multe cereri pentru vot prin corespondenţă la prezidenţiale au venit de la românii din Marea Britanie - 1.609; Germania - 1.347; Elveţia - 555; Ţările de Jos - 421; Franţa - 410. Peste 300 de cereri au venit din Spania, Italia, SUA sau Belgia.
Vot la secţie
Românii au la dispoziţie 950 de secţii pentru a vota în străinătate.
Pentru votul la secţie s-au înregistrat cele mai multe cereri în Ţările de Jos - 1.653; Marea Britanie - 1.107; Germania - 732; Italia - 478; Franţa - 471; Belgia - 436; Spania - 409.
Dacă sunt alegători care nu s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, aceştia pot vota la orice secţie de votare, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.
Toate secţiile de votare din străinătate vor fi monitorizate video permanent.
Românii au de ales între doi candidaţi rămaşi în competiţia electorală pentru fotoliul de la Cotroceni - Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR). În primul tur, pe buletinul de vot s-au aflat 14 candidaţi.
În turul doi al prezidențialelor din 2019 au votat 944.000 de români, iar în turul întâi de acum două săptămâni au votat 821.000 de români din diaspora.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News