Nicolas Sarkozy: A existat o dorinţă ca eu să fiu umilit odată cu punerea mea sub acuzare

Data publicării:
sarkozy interviu

De când a plecat de la Elysee, în urmă cu mai bine de doi ani, Nicolas Sarkozy nu a mai acordat niciun interviu presei până miercuri seară, când, la câteva ore după eliberarea sa, fostul preşedinte francez a fost de acord să vină în faţa telespectatorilor francezi. A spus că vrea ca francezii să audă şi versiunea sa despre învinuirilor care i se aduc. Vizibil preocupat, Nicolas Sarkozy și-a început interviul de la TF1 și Europe1 prin a se disculpa.

Le spun celor care ne ascultă şi ne privesc: Nu le-am trădat niciodată încrederea, nu am comis niciodată vreo faptă contrară principiilor Republicii şi statului de drept”, a asigurat fostul președinte.

Nicolas Sarkozy este convins că tot ceea ce i se întâmplă acum se desfăşoară după un scenariu scris şi regizat de adversarii politici. „Acuzaţiile care mi se aduc sunt groteşti. A existat o dorinţă ca eu să fiu umilit odată cu punerea mea sub acuzare, ceea ce nu este un lucru normal”, susține Sarkozy.

Fostul lider de la Elysee dă însă asigurări că nu va fugi de responsabilităţi şi se pune la dispoziţia justiţiei: „Sunt şocat de ceea ce s-a întâmplat. Nu cer niciun privilegiu, iar dacă am comis greşeli, îmi asum toate consecinţele. Nu sunt un om care fuge de responsabilităţi”.

Fostul președinte a avut un mesaj de transmis şi pentru toţi cei care au spus în ultimele zile că nu mai are niciun viitor pe scena politică. „Nu mă întreb dacă ar trebui să renunt. De ce nu fac asta? Pentru că atunci când este vorba de ţara ta, ai responsabilităţi, nu drepturi. Mă uit cu îngrijorare la situaţia în care se află Franţa şi sunt conştient de grijile cetăţenilor francezi”, spune politicianul.

După 15 ore de audieri, Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare pentru corupţie şi trafic de influenţă. Procurorii spun că ar fi încercat să afle informaţii despre dosarul în care este cercetat pentru că a primit donaţii ilegale în campania electorală. Inclusiv dictatorul libian Muammar Gaddafi ar fi fost unul dintre sponsori. Dacă va fi găsit vinovat, Nicolas Sarkozy poate primi cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă sau 10 ani, dacă este condamnat pentru corupţie. În plus, i se poate impune o perioadă în care să nu poată ocupa nicio funcţie publică.

La audierile de marți, fostul președinte a avut parte și de peripeții. În jurul orei 23.00, în timp ce polițiștii îl escortau pentru a-l aduce în fața unui judecător, liftul Direcției Centrale a Poliției Judiciare din Nanterre s-a blocat. Fostul președinte și agenții care îl însoțeau au rămas în lift timp de 20 de minute, până când i-au salvat pompierii, scrie Le Figaro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Un fost membru POT acuză partidul că îi fură banii de pe card. „M-au scos de pe grup, dar banii mi se iau în...
Newsweek
DOCUMENT Pensia pe ianuarie livrată și cu 12 zile întârziere. Primii bani intră abia vineri. De ce?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Cel mai puternic protector al Pamelei Anderson. Fiul ei, despre misiunea de a o ajuta să-și reinventeze...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...