Alegeri istorice în Turcia: președintele este ales pentru prima dată prin vot direct. Recep Erdogan este marele favorit
Cetăţenii turci sunt chemaţi la urne să decidă cine va fi şeful statului în următorii cinci ani, în locul lui Abdullah Gul.
„Cel mai recent sondaj arată că Recep Tayyip Erdogan ar obţine 57%, Ekmeleddin Ihsanoglu - 34%, în timp ce Selahattin Demirtas doar 9%”, declară Tarhan Erdem, analist sondaje de opinie.
Potrivit sondajelor, actualul premier ar putea câştiga din primul tur.
„Dacă Erdogan va câştiga cu peste 50-55 de procente, dezbaterea va fi că, şi în condiţiile în care formezi o opoziţie puternică, din 14 partide diferite, el poate în continuare să câştige cu 55%. Acesta este de fapt un semnal puternic că partidele de opoziţie nu au ajuns la acord. În aceste condiţii, în partidele de opoziţie va începe agitaţia”, afirmă Ali Carkoglu, profesor de științe politice.
Cu doar o zi înainte de alegeri, sute de mii de oameni au participat la un miting electoral pentru a-şi arăta susţinerea pentru actualul premier Recep Erdogan. Însă nu toţi turcii îl vor pe Erdogan la putere.
„Nu cred că rezultatul va fi unul bun. Cred că alegerile vor fi fraudate. Nu cred că alegerile vor fi corecte şi imparţiale”, a spus unul dintre alegători.
„Nu-mi place niciunul dintre cei trei candidaţi. Nu-i consider potriviţi. Încă nu am luat o decizie. După părerea mea, ar fi trebuit să mai existe un candidat, unul diferit. În prezent, niciunul nu mă convinge”, a spus un alt alegător.
„Nu cred că oamenii îşi vor alege cu adevărat preşedintele luând în considerare faptul că premierul s-a folosit de toate resursele statului pentru campanie”, a adăugat un altul.
Peste 160.000 de secţii de votare sunt puse la dispoziţia celor 53 de milioane de persoane cu drept de vot.
Potrivit legislaţiei turce, nu vor fi făcute publice exit-poll-uri, iar primele rezultate vor fi anunţate la câteva ore de la închiderea secţiilor de votare. Rezultatul final va fi anunţat pe 15 august, iar un eventual al doilea tur de scrutin ar avea loc pe 24 august.
Recep Tayyip Erdogan, prezidențiabil după 11 ani de guvernare
Conduce Turcia de 11 ani şi vrea să rămână la putere încă un deceniu. Recep Tayyip Erdogan e pe cale să schimbe scaunul de premier cu fotoliul de preşedinte şi promite să menţină Turcia pe calea progresului şi a independenţei economice. Dacă unii îl laudă pentru modul în care a dezvoltat ţara, alţii îl critică pentru că vrea să o transforme într-o dictatură cu accente islamice.
"Un om pentru o naţiune!", "Liderul schimbări" - sunt doar câteva dintre apelativele afişate la mitingurile electorale. La 60 de ani, Recep Erdogan este cu siguranţă un politician controversat şi contestat de mulţi turci, dar are toate şansele să câştige alegerile prezidenţiale din primul tur, pentru că are şi mulţi susţinători. Cei care îl votează spun că Turcia a ajuns, graţie lui, o putere economică şi politică, nu doar în regiune, ci la nivel global.
Înainte de a ajunge premier, în 2003, Recep Erdogan a fost primar al Istanbulului, metropolă cu 12 milioane de locuitori, fostă capitală imperială şi cel mai mare oraş al Turciei. El şi-a încheiat mandatul cu un scandal şi o condamnare la închisoare, în 1998, pentru incitare la ură religioasă. A stat patru luni după gratii şi, după eliberare, a reintrat în politică şi a înfiinţat partidul "Dreptate şi Dezvoltare", al cărui lider este şi astăzi. Recep Erdogan a rămas legat sufleteşte de Istanbul, pe care vrea să-l transforme după propria viziune, considerată de unii megalomană.
În octombrie anul trecut, el a condus primul tren care a trecut pe sub strâmtoarea Bosfor, prin tunelul Marmaray pe care Erdogan îl consideră proiectul secolului. Tot la Istanbul, vrea să construiască cel mai mare aeroport internaţional din lume, cu şase piste, dar şi o moschee de dimensiuni impresionante, pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, care să fie vizibilă din orice parte a oraşului.
Planurile din timpul mandatului de premier vor fi continuate, dacă Recep Erdogan va ajunge preşedinte. Şi asta pentru că vrea să schimbe Constituţia şi să sporească prerogativele şefului statului, care în prezent are atribuţii limitate, mai mult de reprezentare, decât de decizie.
„O nouă Constituţie, care va deschide calea pentru o nouă Turcie, va fi una dintre priorităţile noastre, dacă voi fi ales preşedinte”, a promis Recep Erdogan, candidat la preşedinţia Turciei.
Recep Erdogan promite turcilor mai multă democraţie, confort, putere şi un viitor prosper. Şi va avea la dispoziţie două mandate de câte cinci ani, dacă va ajunge şef al statului. Erdogan are şi o agendă externă, pentru că vrea ca Turcia să aibă un rol din ce în ce mai important pe scena mondială. În discursurile sale electorale nu a uitat să acuze public Israelul de genocid în Fâşia Gaza. Altfel spus, Recep Erdogan marchează puncte pe toate planurile. Şi marchează şi pe teren, ori de câte ori are ocazia. E pasionat de fotbal şi nu refuză niciodată o invitaţie la meci.
Recent, la o partidă de inaugurare a unui stadion, Recep Erdogan a purtat tricoul cu numărul 12, aluzie la faptul că, în urma alegerilor, ar putea deveni cel de-al doisprezecelea lider al Turciei moderne.
- Etichete:
- sondaje
- candidati
- recep erdogan
- alegeri prezidentiale 2014
- turcia 2014
- alegeri prezidentiale 2014 turcia
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News