10 morți în accidentul de tren din Germania

Data publicării:
germania

 

„Nu ne putem imagina cum se pot întâmpla accidente ca acesta chiar la noi în ţară”, a spus Alexander Dobrindt, ministrul german al Transporturilor.

Accidentul a avut loc la 60 de kilometri de Munchen, lângă graniţa cu Austria. Două trenuri de pasageri, care făceau legătura între Munchen şi oraşul Rosenheim, s-au ciocnit frontal, la o viteză de 100 de kilometri pe oră.

„Vorbim de o porţiune de cale ferată sigură. E vorba de un sistem realizat astfel încât să prevină ciocnirea a două trenuri. Sistemul este proiectat astfel încât cele două trenuri să frâneze brusc în eventualitatea unui pericol”, a spus ministrul.

„Sistemul de semnalizare a fost supus unei verificări de rutină săptămâna trecută. Nu au fost înregistrate niciun fel de probleme tehnice pe acest tronson”, a spus Klaus-Dieter Josel, managerul companiei regionale de căi ferate.

500 de membri ai echipelor de intervenţie au ajuns rapid la locul accidentului, iar 10 elicoptere i-au transportat pe răniţi la spitale. A fost o muncă extrem de grea, mai ales că, în urma impactului, vagoanele au devenit nişte carcase de metal aruncate unele peste altele.

„Echipele de salvare au ajuns destul de repede, cam după 20 de minute. Apoi au izolat zona. În primă instanţă, nici nu au ştiut cu ce fel de accident au de-a face, aţi văzut cum arăta locul”, spune un rănit.

Este cea mai neagră zi din istoria recentă a regiunii”, a mărturisit şeful poliţiei din Bavaria. Dovadă stă şi starea de spirit a unora dintre salvatori, care au acum nevoie de consiliere psihologică. Cele două trenuri aparţin aceleiaşi companii feroviare, prezentă în 19 ţări din întreaga lume. În 2014, compania a avut încasări de peste şase miliarde şi jumătate de euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”