Ceva mai mult de 30 de zile. Atât mai au la dispoziţie italienii de la Astaldi să termine pasajul Mihai Bravu. Iar de muncă mai e destul.
În acest moment constructorul mai trebuie să unească arcadele celui de-al doilea pod, să consolideze rampele de acces, să monteze balustradele de protecţie după care va turna asfaltul.
Al doilea pod al pasajului prinde contur. Mai trebuie montate grinzile de susţinere şi plăcile de beton. S-ar încheiat astfel un lung calvar al şoferilor care traversează zona Mihai Bravu.
Pasajul, care a avut nevoie de 4 ani pentru a fi gata, a costat peste 25 de milioane de euro. Dar asta nu însemnă că şoferii n-au scapă însă de griji.
La nici un kilometru distanţă simt că o iau de la capăt. De aproape o lună au început lucrările la pasajul subteran de la Piaţa Sudului.
Aceeaşi firmă italiană se ocupă de lucrare. Muncitorii au început să sape şanţurile pentru pereţii pasajului, iar săptămâna viitoare vor turna şi betonul. Şoferii vor putea circula fără obstacole dinsprea Calea Văcăreşti spre strada Niţu Vasile abia în 2016. Dacă totul merge conform planului.
Dacă în sudul Capitalei lucrurile sunt la fel de câţiva ani, şoferii care vin dinspre Bulevardul Aviatorilor spre piaţa Charles de Gaulle aproape că îşi iau zborul. Muncitorii au decopertat şoseaua ca să scoată vechea piatră cubică. Iar după ce au acoperit la loc intersecţia, stratul cel nou de asfalt e mai înalt cu 30 de centimetri decât cel vechi.
Administraţia Străzilor spune că întreaga zonă va fi reamenajată, iar lucrurile vor intra în normal. Pentru "lucrarea" cu pricina, instituţia a plătit 2 milioane de lei firmei Tehnologica Radion, controlată de omul de afaceri Theodor Berna.
În acest moment, Capitala a înţesată de lucrări de infrastructură. Aproape că nu există zonă în care să nu fie şantierer de diferite dimensiuni. Cele mai multe ar trebui să fie gata în următorii 2 ani. Valoarea lucrărilor depăşeşte 190 de milioane de euro.