Afacerile transoceanice ale lui Dumitru Martin, românul arestat de FBI

Data publicării:
dumitru-martin-din-constan-a-arestat-de-fbi-omul-de-afaceri-e-acuzat-de-mituriea-unui-ofiter-al-armatei-sua-1

  

Dumitru Martin a fost arestat de FBI, la începutul lunii, în Statele Unite ale Americii sub acuzaţia de mituire a unui ofiţer din Forţele Aeriene Americane. Întreaga operaţiune a fost declanşată de agenţii americani în urma unui pont primit de ataşatul legal al FBI-ului la Bucureşti.

Firma pe care Dumitru Martin a înfiinţat-o în anul 1998, Polaris M Holding, i-ar fi plătit americanului acum trei luni 100.000 de dolari din mita de 1 milion de dolari promisă.

În schimbul banilor ar fi obţinut un contract de 12 milioane de dolari în baza căruia livrează containere de transport şi depozitare la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Nu dădea niciun semn de viaţă, nu răspundea la telefon şi am crezut că a murit. M-am bucurat când a apărut la televizor, chiar în nenorocirea asta. Eu nu mi-am închipuit şi nu pot să-mi închipui că Titi (n.r. Dumitru Martin), în zgârcenia lui, promite mită. Acuma când a fost, contractul era încheiat. Păi noi deja lucram. Sunt pe drum 250 de containere. Mai au puţin şi vin şi nu ştiu ce să mai facem cu ele”, spune Gheorghe Martin, fratele lui Dumitru Martin.

Jurnaliştii americani se declară şocaţi de suma oferită mită de către afaceristul constănţean.

Cred că este un caz foarte important. Dacă vorbim despre sumă, este cea mai mare (n. red. mită) de care am auzit. Pedeapsa maximă pe care o poate primi pentru acuzaţiile care i s-au adus este de 15 ani de închisoare. Din experienţa mea, estimez că va primi o sentinţă între 8 şi 10 ani”, a spus Denny Walsh, reporter Sacramento Bee, pentru Digi24.

Din rechizitoriul întocmit la arestarea lui Dumitru Martin, obţinut de jurnaliştii de la Constanţa News, aflăm că firma Polaris avea nu unul, ci două contracte cu baza militară de la Kogălniceanu.

Primul, în valoare de 22 de milioane de dolari, a fost anulat din cauză că la acea vreme procurorii DNA verificau un alt contract cu Primăria Constanţa.

De altfel, ancheta s-a încheiat cu trimiterea în judecată a fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre şi a nepotului omului de afaceri, deputatul Eduard Martin, a cărui soţie este şi ea în America în calitate de consul la New York.

Fostul edil al Constanţei este acuzat că a primit şapte milioane de euro mită pentru ca instituţia pe care o conducea să încheie un contract cu Polaris.

„Firma la care este acţionar Dumitru Martin oferă servicii de salubritate în Constanţa încă din 1998. În anul 2008, contractul încheiat cu Primăria municipiului Constanţa a fost reînnoit pentru o perioadă de 25 de ani. În tot acest timp, firma de salubritate câştigă peste 300 de milioane de euro”, relatează Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa.

„Am acţiuni într-o firmă de salubritate, dar nu o conduc... nu sunt în management... nu... ăăă... nu e o întrebare la care... ăăă... la care să... răspund acum ăăă... cum sa spun... ăăă... săăă... să să, ăăă... să răspund și să facem o discuție pe tema asta”, spunea Eduard Martin, deputat PSD, acţionar al Polaris M Holding, în data de 7 februarie 2014.

În urmă cu câţiva ani, Dumitru Martin poza într-un prosper om de afaceri. În 2010, el ocupa locul 127 în top 300 al celor mai bogaţi români, cu o avere de 40 de milioane de euro. Soţia lui era Corina Martin, nimeni alta decât şefa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Aici locuieşte Dumitru Martin atunci când se întoarce în ţară, din Statele Unite ale Americii. Este o vilă somptuoasă, aflată chiar pe marginea lacului Siutghiol”, relatează Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa.

Informaţia privind arestarea lui Dumitru Martin a apărut ieri într-o publicaţie americană. Jurnaliştii de peste ocean spun că Dumitru Martin nu are nici o şansă să scape de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”