Un traficant de migranţi a fost condamnat de Tribunalul Arad la şase ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost prins, în toamna anului trecut, când încerca să scoată din ţară 10 oameni din India şi Bangladesh. Acesta i-a ascuns într-o remorcă şi astfel le-a pus în pericol viaţa.
Poliţiei de Frontieră Arad a transmis că acest caz a fost cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
"Acţiunea a avut loc în luna septembrie a anului trecut, când la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 48 de ani. Bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare de care era tractată o remorcă şi se deplasa pe ruta România - Ungaria. O echipă formată din doi poliţişti de frontieră şi un câine de serviciu a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia câinele de serviciu a semnalat prezenţa unor persoane în remorcă. După control, au fost descoperiţi, ascunşi într-un locaş special amenajat aflat de-a lungul axului central al remorcii, zece cetăţeni străini, a căror viaţă le-a fost pusă în pericol", a anunțat Poliţia de Frontieră Arad.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că migranţii sunt din Bangladesh şi India, cu vârste cuprinse între 22 şi 49 de ani. Ei au intrat legal în România şi intenţionau să ajungă în Italia.
"În plus, la verificări s-a stabilit că şoferul nu poseda permis de conducere. Migranţii fuseseră preluaţi de pe Valea Mureşului şi transportaţi aproximativ 80 de km ascunşi în locaşul respectiv. Aceştia ar fi trebuit să plătească pentru transport câte 1.000 de euro fiecare", potrivit Poliției de Frontieră Arad.
Şoferul a fost condamnat pentru trafic de migranţi şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Editor : A.P.