Simona Halep a fost întrebată, din nou, despre Serena Williams și decizia acesteia de a continua să joace și după ce a devenit mamă.
Sportiva din România a declarat că atunci când va avea un copil va vrea să stea alături de el și că i se pare complicat să călătorească și să meargă la turnee, alături de un bebeluș.
Citește și: Halep - Kerber, 6-7 (2-7), 6-3, 6-2. Simona Halep, în semifinale la Roland Garros: cu cine va juca
Halep a vorbit și despre momentul retragerii din tenis, care crede că va veni în jurul vârstei de 30-32 de ani.
„Dacă voi avea un copil într-o zi, voi spune stop carierei pentru că mi se pare foarte dificil să călătoresc cu un copil şi, în plus, o să vreau să petrec cât mai mult timp cu el acasă. Cred că mă voi retrage la 30-32 de ani, dar nu pot să spun niciodată. Când aveam 20 de ani, mă gândeam că mă voi retrage la 26 sau 27 de ani, e vârsta pe care o am astăzi şi nu mă gândesc la retragere”, a explicat liderul WTA.