Ion Țiriac a avut dreptate. I-a avertizat pe francezi că vor avea probleme, dar nu i-au urmat sfatul

Data publicării:
ion tiriac GettyImages-494615777 1

Foto: Gulliver/GettyImages

La Madrid, Țiriac a insistat ca baza de tenis să cuprindă trei terenuri cu acoperiș retractabil, astfel că în cazul de averse situația este total sub control.

Din boxa sa de pe terenul Chatrier, Țiriac a privit de aproape eforturile organizatorilor de a ține sub control situația pe timpul ploii și mai ales criticile a unor jucători și jucătoare de top, nevoie să joace sub ploaie. Fostul jucător român a criticat lipsa unui acoperiș retractabil la arena de la Roland Garros, în timp ce măsurile de securitate similare cu cele de pe aeroporturi au produs o atmosferă sumbră. Din cauza birocrației franceze, un acoperiș retractabil nu va instalat mai devreme de patru ani. Un proiect de extindere a arenei Roland Garros, care an de an devine tot mai neîncăpătoare, a fost blocat de ecologiști și proprietarii terenurilor din vecinătate.

Țiriac este de multă vreme un suporter al inovației în tenis, începând cu acoperișuri retractabile până la schimbarea culorii zgurii în albastru, o măsură contestată de ATP după plângerile venite de la Novak Djokovic și Roger Federer.

„Timp de 20 ani le-am spus că trebuie să aibă un teren acoperit. La Madrid, am fost ascultat și acolo avem ceea ce restul lumii nu are. Pentru acest turneu, Parisul ia 400 milioane euro. În afară de Turul Franței, nu există altă competiție importantă care să egaleze Roland Garros. Deficitul pentru zilele cu ploaie va fi de circa 100 milioane euro, din publicitate, televiziune. Ce vor spune organizatorii televiziunilor din 210 țări. Că plouă? Vor râde în hohote”, a declarat Țiriac pentru presa iberică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri