Simona Halep a declarat, luni, la sosirea în România că a primit un mesaj de la jucătoarea americană Seerena Williams, în care aceasta i-a scris cuvinte frumoase după ce a devenit pentru prima dată lider al ierarhiei WTA.
Foto: Gulliver/Getty Images
"Am primit câteva sute de mesaje şi vreau să mulţumesc tuturor pentru cuvintele frumoase. Am văzut multe poze de pe Twitter cu jucătoare care m-au felicitat şi m-am bucurat. Însă un mesaj pe Instagram, personal şi deosebit, a fost de la Serena, nu mă aşteptam. Ştiam că este o persoană deosebită şi specială. Mesajul ei chiar m-a bucurat enorm. Poate cel mai important mesaj pe care l-am primit şi mi-a scris cuvinte frumoase. Eu nu am avut curajul să o felicit atunci când a născut, aşa că am făcut-o acum şi pot să spun că nu este doar cea mai bună jucătoare din lume, este şi un om deosebit", a declarat Halep, la aeroportul Optopeni, citată de News.ro.
Fostă ocupantă a locului 1 WTA mult timp, Serena Williams a devenit mamă la 1 septembrie, când a dat naştere unei fetiţe, Alexis Olympia Ohanian. Williams era însărcinată când a câştigat Australian Open, la începutul acestui an. Ea va reveni în competiţii anul viitor.
Simona Halep a spus că Gheorghe Hagi este un model pentru ea, în viaţă şi în sport: "Sunt două sporturi diferite, fotbalul rămâne pe primul loc în România, dar mă bucur că se vorbeşte atât de frumos, pentru mine e un vis devenit realitate şi înseamnă enorm pentru mine. Gheorghe Hagi a fost modelul meu mereu, în viaţă şi în sport."
Halep a revenit, luni, în ţară cu o cursă a companiei Aeroflot. Aernoava a oprit în faţa Salonului Prezidenţial şi prima care a coborât a fost jucătoarea română, urmată de mama ei. La scara avionului a fost întâmpinată de preşedintele FRT, George Cosac şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, care i-au oferti buchete de flori şi un balon reprezentând cifra 1.
Simona Halep este pe locul I, atât în cel clasamentul WTA general, cât şi în cel care contează pentru Turneul Campioanelor. Halep a devenit oficial cea mai bună jucătoare din lume, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep este prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, de la introducerea clasamentului computerizat, în 1975.