Simona Halep, în optimi la Roland Garros, după o victorie în două seturi: „E fabulos!”
Simona Halep, liderul WTA, a câștigat în două seturi partida cu Andrea Petkovic, locul 107 WTA, în 16-imile competiției de Grand Slam de la Paris. După un prim set cu scor strâns, câștigat de Halep cu 7-5, jucătoarea din Germania a cedat toate game-urile, iar Halep a câștigat și al doilea set, cu scorul 6-0.
ACTUALIZARE 20:00 Prima declarație a Simonei, după meci: E fabulos!
Simona Halep, liderul WTA, a declarat, sâmbătă, după calificarea în optimi la Roland Garros, că se aştepta la un meci greu cu germana Andrea Petkovic, subliniind că este fabulos că atâţia oameni au venit să o vadă pe terenul 18 de la French Open.
„M-am aşteptat la un meci greu, am mai jucat cu ea, a fost o bătălie grea în primul act, psihologic m-am bucurat că am câştigat primul set. Este o adevrsară redutabilă. E ceva fabulos că atâţia oameni au venit să mă vadă pe terenul 18, au fost mulţi români, este minunat”, a declarat Halep la Eurosport, citată de News.ro.
Meciul dintre Simona Halep şi Andrea Petkovic s-a disputat pe Terenul 18 de la Roland Garros, un teren mic, ceea ce nu i-a împiedicat pe fani să facă o atmosferă superbă pe micuţa arenă de la Paris.
Peste 2.000 de suporteri au făcut valuri în tribună după primul game al setului secund, atunci când Petkovic ceruse un time-out medical. Mulţi români au fost prezenţi la Paris, dar şi Andrea a avut o galerie consistentă.
În istoria recentă, nu s-au mai întâlnit prea multe situații în care sportiva numărul 1 a lumii să fie direcționată pe teren limitrof, mai ales într-o partidă dintr-o fază care nu mai poate fi considerată incipientă, scrie digisport.ro.
„Da, poate fi ciudat pentru Simona Halep, dar nu cred că va fi un handicap. Tribunele vor fi pline și Halep va gândi: 'Doamne, lumea chiar iubește să mă vadă jucând'! S-ar putea să fie un lucru bun”, a comentat Mats Willander.
Calificarea în optimi este recompensată la RG cu un premiu de 222.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA.
Cum s-a desfășurat partida
Halep a fost condusă cu 2-0 în primul set, dar apoi şi-a recuperat break-ul şi a dus scorul la 2-2. După ce au mers „cap la cap” până la 5-5, Halep a reuşit break-ul la 6-5 şi s-a impus cu 7-5, după 56 de minute de joc.
În setul doi, după primul ghem câştigat de Halep, Petkovic a acuzat dureri la genunchiul drept având nevoie de intervenţia medicului.
De atunci, setul doi a fost un „galop de sănătate” pentru Halep, care s-a impus cu scorul de 6-0.
În total, meciul a durat o oră şi 28 de minute.
ACTUALIZARE 19.15. Victorie pentru Simona Halep în două seturi, scor 7-5, 6-0.
În optimi, Halep o va avea ca adversară pe Elise Mertens, favorita 16, pe care a întâlnit-o o singură dată, în acest an, în turul doi la Madrid Open, când sportiva din România s-a impus cu scorul 6-0, 6-3.
ACTUALIZARE 19.12. 5-0 pentru Halep în setul al doilea.
ACTUALIZARE 19.06. Halep conduce cu 3-0 în al doilea set.
ACTUALIZARE 18.58. A început al doilea set. Halep a câștigat primul game.
ACTUALIZARE 18.41. Halep a câștigat primul set cu scorul 7-5.
ACTUALIZARE 18.35. 6-5 pentru Halep.
ACTUALIZARE 18.29. Halep a preluat avantajul, conduce cu 5-4 în primul set.
ACTUALIZARE 18:17. Meciul se joacă la scor strâns. Petkovici își păstrează avantajul - 4-3 în primul set.
ACTUALIZARE 18:00 Petkovici în ușor avantaj: e 2-1 pentru germancă în primul set.
ACTUALIZARE 17:45 Partida a început.
LIVE TEXT AICI.
Liderul mondial se simte că acasă la Paris, acolo unde joacă pentru accederea în optimi contra Andreei Petkovic. Organizatorii i-au făcut însă o surpriză neplăcută Simonei. Meciul de sâmbătă se va juca pe terenul 18, o arenă mult mai mică decât Chatrier și Suzanne Lenglen.
Jurnaliştii au observat un lucru rar pe teren, la Simona: a fost surprinsă zâmbind larg în meciul cu Taylor Townsend, în urma unei reacţii din tribună a lui Ion ŢIriac. La conferința de presă a fost întrebată despre aceasta:
- Încerci să nu mai fii critică la adresa ta...
- Cum arăt acum?
- Foarte fericită!
- Asta este bine.
- Ai o strălucire în privire foarte frumoasă.
- Mă simt mai fericită pe teren acum, când joc, la fel şi când mă antrenez. Mă bucur mai mult de timpul petrecut aici, a mărturisit Simona.
Cu două finale pierdute la Roland Garros în 2014 și 2017 și odată cu performanța extraordinară a Mihaelei Buzărnescu, care a reușit să o elimine, vineri, pe Elina Svitolina, favorita nr. 4, crește și presiunea asupra Simonei Halep. Așteptările sunt mari și toată lumea se întreabă dacă liderul mondial va reuși de data aceasta să-și treacă în palmares și un trofeu de Grand Slam. Până acolo, însă, mai sunt câțiva pași importanți de parcurs.
Halep şi Petkovic s-au întâlnit de șapte ori până acum, iar Simona s-a impus în șase rânduri. Va fi al doilea duel direct la Paris. Precedentul a avut loc chiar în 2014, când constănţeanca a câştigat cu 6-2, 7-6, apoi a jucat finala, pierdută dramatic în faţa Mariei Șarapova.
„E foarte puternică. Am revăzut meciul precedent, de acum câţiva ani, chiar dacă de obicei mă gândesc la mine, nu la adversară”, a mărturisit Simona Halep. „Va fi greu, pentru că luptă până la final, nu cedează niciodată. Şi eu voi face acelaşi lucru. Îmi amintesc că aleargă foarte bine, iar meciul trecut de la Roland Garros l-am câştigat după un tie-break”, a spus Simona.
La rândul ei, Andrea Petkovici a ajuns în turul 3 al unui turneu major pentru prima oară din 2015, motiv pentru care fostul număr 9 WTA aşteaptă duelul cu liderul mondial cu o stare de spirit excelentă. „Am mai întâlnit-o pe Simona în semifinale la Roland Garros 2014, dar de atunci lucrurile s-au schimbat mult. Ok, am o formă bună, dar ea joacă fantastic la acest turneu! Va fi un meci greu și va trebui să facem un plan de joc cât mai bine pus la punct. Ar fi extraordinar să repet evoluția din 2014, dar să nu uităm ca joc contra Simonei Halep”, a declarat cu modestie Andrea Petkovic.
Singura victorie a lui Petkovic în faţa lui Halep a fost în 2009, la Bucureşti.
Pentru a avea o şansă de a rămâne cel puțin pe prima poziţie WTA, sportiva din Constanţa trebuie să atingă faza semifinalelor. Dacă va fi eliminată în sferturi sau mai devreme, ea va pierde automat fotoliul de lider WTA, scrie digisport.ro.
Tot sâmbătă joacă pentru calificarea în optimi și Irina Begu. În ceea ce o privește pe Sorana Cîrstea, ea a fost eliminată la simplu, dar e deja în optimi la dublu.
Citiți și:
- Etichete:
- simona halep
- meci simona halep
- cand joaca simona
- halep petkovic scor
- andrea petkovic
- roland garros 2018
- paris open
- simona roland garros
- live text halep petkovic
- optimi roland garros 2018
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News