Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu reușește o performanță ieșită din comun. Aflată pe locul 60 WTA înaintea turneului Indian Wells 2019, unde a ajuns grație unui wildcard, ea s-a calificat vineri în finală, după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, nr. 6 WTA. A fost o partidă al cărei rezultat a fost adus de setul decisiv: 6-3, 2-6, 6-4 pentru Bianca Andreescu, după două ore și 12 minute de joc. În finala care se va disputa duminică, de la ora 22:00, ea o întâlnește pe Angelique Kerber, nr. 8 WTA.
Setul decisiv a fost însă unul al nervilor tari. A durat nu mai puțin de o oră, iar Bianca Andreescu a fost de două ori la un singur punct de victorie, însă Elina Svitolina a recuperat de fiecare dată avantajul adversarei. În cele din urmă, a cedat. Iată și reacția sportivei din Canada când și-a dat seama că a câștigat - parcă nevenindu-i să creadă, îi dau lacrimile și are o descătușare de tensiune, aruncându-și racheta:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Bianca Andreescu scrie astfel istorie. Site-ul WTA îi compară ascensiunea cu o „cursă a Cenușăresei”. Este prima jucătoare care ajunge într-o finală la Indian Wells, turneu de categoria Premier Mandatory, ca beneficiară a unui wildcard. Jucătoarea de numai 18 ani va juca finala fie cu Belinda Bencic, nr. 23 WTA, din Elveția - și ea o sportivă tânără (22 de ani), în plină ascensiune -, fie cu mult mai experimentata Angelique Kerber, nr. 8 WTA. Semifinala dintre cele două se joacă în această dimineață.
„Este cea mai mare zi a celor 18 ani ai tăi și noi toți am luat parte la ea. Ce se întâmplă?” a întrebat-o reporterul pe Bianca Andreescu la mini-interviul de pe teren. Încă sub imperiul emoției, Bianca Andreescu a avut nevoie de câteva secunde să se adune și apoi a vorbit despre visul incredibil pe care îl trăiește de o săptămână. Și-a recăpătat vocea fermă și a mulțumit spectatorilor care au venit să o vadă și să o susțină. Întrebată dacă în exercițiile ei de meditație pe care a mărturisea că le face a vizualizat această victorie, Bianca Andreescu a izbucnit în râs și a spus sincer că probabil că da, dar nu mai știe. A explicat că atunci când face aceste exerciții, se vede pe ea câștigând. Întrebată cui îi datorează acest parcurs de vis, Bianca a mulțumit antrenorului, echipei, părinților, prietenilor, încât reporterul a remarcat glumind că pare un discurs de câștigare a unui Oscar.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Bianca a mai spus că indiferent cu cine va juca finala, o va aborda cu aceeași atitudine: nu are nimic de pierdut, trebuie doar să joace de plăcere.
Un parcurs uimitor
Bianca Andreescu a avut un parcurs uimitor de la începutul acestui an și în special la turneul din California, unde a reușit să învingă, iată, o jucătoare din top 10, după ce în semifinale i-a administrat o înfrângere usturătoare unui fost lider WTA: Garbine Muguruza. Mai are în palmares anul acesta victorii asupra unor nume mari, precum Caroline Wozniacki, Venus Williams, Wang Qiang (nr. 18 WTA).
Disciplina mentală, spune ea, a ajutat-o pe teren, unde a câștigat 32 din ultimele 35 de meciuri disputate. Anul acesta a jucat nu mai puțin de 27 de meciuri. De altfel, jurnaliștii site-ului WTA au remarcat în semifinala jucată cu Elina Svitolina puterea Biancăi Andreescu de a reveni și apoi de a prelua controlul. A avut un start mai prost, cu multe greșeli, dar la scorul de 3-0 pentru Svitolina, Bianca a devenit agresivă, e egalat și apoi a câștigat setul.
A avut de-a lungul partide destule erori, dar a fost și autoarea unor lovituri de „maestru”:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Aflată pe locul 178 WTA la sfârșitul anului trecut, Bianca Andreescu este acum pe locul 33 în clasamentul live, iar în situația în care ar câștiga turneul californian, va urca până pe poziția a 24-a WTA și ar deveni cea mai tânără sportivă prezentă în TOP 30 WTA, scrie digisport.ro.
Mai mult, prin victoria ei asupra Elinei Svitolina, Bianca Andreescu - care mărturisea că de mică o are ca idol pe Simona Halep - o ajută pe sportiva din România să-și păstreze deocamdată un loc pe podium în ierarhia WTA. După eliminarea în optimi, Simona Halep a căzut pe locul 3, pe care l-ar fi putut pierde dacă se califica în finală sportiva din Ucraina. Angelique Kerber poate urca însă pe locul al treilea, dacă va câștiga turneul din California.