Tânăra sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 60 WTA, a produs încă o surpriză, miercuri seara, la Indian Wells 2019, reușind să ajungă în semifinale, după ce a învins-o pe experimentata Garbine Muguruza, din Spania, locul 20 WTA.
Bianca Andreescu, în vârstă de 18 ani, nu numai că a reușit această performanță, dar i-a administrat o înfrângere usturătoare fostului nr. 1 mondial: 6-0, 6-1 în 52 de minute!
Bianca Andreescu ajunge astfel pentru prima dată într-o astfel de fază a competiției la un turneu Premier Mandatory. Ea este una dintre marile surprize ale acestui an în tenisul mondial feminin. Are 26 de partide câștigate și numai trei pierdute anul acesta.
După ce la începutul anului era locul 152 WTA, Bianca Andreescu va ocupa începând de luni un loc între primele 40 de jucătoare ale lumii. O ascensiune reușită în două luni și jumătate.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ACTUALIZARE.În semifinale, Bianca Andreescu o va întâlni pe ucraineanca Elina Svitolina, nr. 6 WTA, care a avut nevoie de set decisiv pentru a întrece în sferturi de Marketa Vondrousova, din Cehia, nr. 61 WTA, cea care a eliminat-o pe Simona Halep în optimi. A fost 4-6, 6-4, 6-4 pentru Svitolina după 2 ore și 13 minute de joc. Meciul are loc vineri seară și este transmis de Digi Sport.
WTA scrie la superlativ despre „curajoasa” Bianca Andreescu
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
WTA scrie la superlativ după victoria „uluitoare” de miercuri a Biancăi Andreescu împotriva Garbinei Muguruza. Pentru Bianca este a treia semifinală în care ajunge anul acesta și cea mai importantă totodată. Canadianca impresionează în fiecare aspect al jocului ei, notează WTA.
În semifinale, Bianca Andreescu o va întâlni fie pe Elina Svitolina, fie pe Marketa Vondrousova, cea care a eliminat-o în optimi pe Simona Halep și care, la 19 ani, este și ea una dintre marile surprize ale turneului Indian Wells 2019.
Pentru Muguruza, rezultatul este o dezamăgire care vine prea curând. Ultima dată când a pierdut atât de usturător a fost în 2017, la Eastbourne, în fața Barborei Strycova, dar în următoarea săptămână a câștigat la Wimbledon. Însă pentru Andreescu, indiferent pe cine va înfrunta în semifinale, Svitolina sau Vondrousova, nu mai este un vis. Este o realitate care legitimează o nouă amenințare în tenis, conchide WTA.
Parcursul Biancăi Andreescu la Indian Wells 2019
La 18 ani, Bianca Andreescu a devenit cea mai tânără jucătoare care ajunge în semifinale la Indian Wells în ultimii 10 ani. Este pentru prima oară când participă la turneul californian.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Bianca Andreescu, nr. 60 WTA, confirmă forma extraordinară în care se află și continuă seria victoriilor de răsunet la Indian Wells 2019. Ea reușise să o elimine, marți seara, pe ocupanta locului 18 WTA, chinezoaica Qiang Wang, de 27 de ani, și se calificase astfel în sferturile de finală ale competiției.
Are deja acum în palmares patru victorii de la începutul acestui an împotriva unor jucătoare din top 20.
Beneficiară a unui wild-card, Bianca Andreescu a reușit să o elimine de la Indian Wells 2019 pe Irina Begu, locul 70 WTA, în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory. Irina Begu a fost învinsă cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-3, după două ore şi 23 de minute de joc.
În faza a doua a turneului de la Indian Wells, Bianca Andreescu a întâlnit-o pe slovaca Dominika Cibulkova (locul 35 WTA), în vârstă de 29 de ani, pe care a învins-o cu 6-2, 6-2.
Apoi, s-a calificat în optimi după ceduminică a reușit o victorie categorică, în nici o oră, în fața jucătoarei elvețiene Stefanie Voegele.
La rândul ei, Garbine Muguruza, locul 20 WTA, o eliminase în optimi pe olandeza Kiki Bertens (7 WTA), după trei seturi: 5-7, 6-1, 6-4.
Cine este Bianca Andreescu
Bianca Vanessa Andreescu s-a născut la 16 iunie 2000. A început tenisul la Piteşti, la 6 ani, unde a stat la bunici mai bine de doi ani, pentru ca apoi să își continue antrenamentele în Canada. Părinții ei au plecat în Canada imediat ce tatăl ei a primit o ofertă de lucru de acolo, cum a terminat facultatea.
„Eu m-am născut în Canada, dar am început tenisul în România, pentru că mama mea a avut serviciul acolo. A trebuit să ne mișcăm mai mereu, 6 luni în România, 6 luni aici, cam asta a fost”, a declarat Bianca Andreescu într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Tânăra sportivă a mărturisit că o are ca idol pe Simona Halep.
La rândul ei, mama sa povestea cu doi ani în urmă de ce nu s-a pus niciodată problema ca Bianca Andreescu să reprezinte România. „Nu ne-am gândit la asta. Dacă sunt niște copii talentați, Federația (canadiană - n.r.) le oferă mult sprijin. Canadienii sunt foarte organizați în tot ceea ce fac. De asemenea, Canada este o țară multiculturală, deci toți au venit de undeva"” a spus Maria Andreescu, într-un interviu acordat, în 2017, pentru prosport.ro. „La început, investești ca părinte 100% bani și timp. Dacă un copil se remarcă pentru că este talentat, dacă are rezultate importante și constante, Federația începe să investească foarte mult. Acest sport este foarte scump, costurile se ridică la 250.000 de dolari pe an la acest nivel”, a adăugat aceasta.