Meciul dintre perechea română Andreea Mitu/Patricia Ţig şi cuplul Madison Brengle (SUA)/Iana Sizikova (Rusia), din primul tur al probei de dublu de la Roland Garros, este în vizorul justiţiei franceze, care a deschis o anchetă din cauza suspiciunilor că această partidă a fost trucată, relatează presa internaţională.
O anchetă pentru "escrocherie în formă organizată" şi "corupţie sportivă activă şi pasivă" a fost deschisă pe 1 octombrie în legătură cu suspiciunile de trucare a unui meci de la Roland Garros, a indicat marţi parchetul din Paris, scrie Agerpres.
Potrivit ziarelor Die Welt şi L'Equipe, aceste suspiciuni vizează meciul câştigat pe 30 septembrie de Andreea Mitu şi Patricia Ţig în faţa perechii Madison Brengle/Iana Sizikova, cu 7-6 (10-8), 6-4. Mai exact, este vorba de al cincilea ghem din setul secund, câştigat la zero de cele două românce, după două duble greşeli comise la serviciu de Sizikova, 25 de ani şi locul 89 mondial la dublu.
L'Equipe scrie că în diferite ţări s-au mizat sume importante pe câştigarea acestui ghem de către românce, la mai multe case de pariuri din Paris.
Investigaţiile au fost încredinţate Serviciului central pentru curse şi jocuri (SCCJ), a precizat parchetul.
Editor : V.M.