Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câştigat, duminică, turneul de la Roland Garros, învingându-l în finală pe sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP.
Rafael Nadal a câștigat meciul cu Novak Djokovic în trei seturi, 6-0, 6-2, 7-5, după două ore și 40 de minute.
Confirmându-și renumele de „rege al zgurii”, Rafael Nadal câștigă pentru a 13-a oară turneul French Open. În ultimii patru ani nimeni altcineva nu a mai pus mâna pe trofeul competiției. A fost, totodată, al 100-lea meci câștigat de Nadal la Paris.
La 34 de ani, spaniolul mai reușește o performanță: câștigă al 20-lea titlu de Grand Slam și îl egalează astfel pe Roger Federer, veteranul clasamentului ATP (39 de ani), care anul acesta nu a participat la competiție, fiind operat la genunchi.
În ceea ce-l privește pe Novak Djokovic, el rămâne cu 17 titluri de Mare Şlem în palmares. Finala pierdută la Roland Garros este prima înfrângere din acest an pentru el și a doua, dacă se ia în considerare descalificarea de la US Open, după lovirea involuntară a unei arbitre.
La 34 de ani şi 130 de zile, Nadal este cel mai vârstnic campion de la Roland Garros, de la conaţionalul său Andres Gimeno, în 1972. El s-a impus anul acesta la Paris fără a pierde vreun set. De la prima participare, în 2005, Nadal nu a pierdut decât două meciuri la Roland Garros, în 2000 cu suedezul Robin Soederling, în optimi, şi în 2015, în faţa lui Djokovic, în sferturile de finală. Ibericul a declarat forfait în 2016, înaintea meciului din turul al treilea. Djokovic conduce însă în meciurile directe, cu 29-27.
Editor : Luana Pavaluca