Val de mesaje după anunțul retragerii lui Rafael Nadal. Ce spun Roger Federer, Carlos Alcaraz, Cristiano Ronaldo

Data publicării:
Rafael Nadal Announces His Retirement
Foto: Profimedia Images

„Legendă”, „model”, „inspirație”, „prieten”, sunt câteva dintre descrierile făcute de personalități din lumea sportului, după anunțul lui Rafael Nadal că se va retrage după finala Cupei Davis de luna viitoare. Vestea a stârnit un val de simpatie în lumea sportului și nu numai, notează The Guardian

Roger Federer, pe care Nadal l-a considerat cel mai mare rival al său, a declarat că „a sperat întotdeauna că această zi nu va veni niciodată”. Carlos Alcaraz a spus că Nadal l-a făcut să-și dorească să fie jucător de tenis, iar fotbaliștii Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappé l-au descris ca pe un exemplu pentru toată lumea.  

„Ce carieră Rafa!”, a scris Federer pe Instagramul lui Nadal, ca răspuns la videoclipul jucătorului în vârstă de 38 de ani în care acesta își prezenta planurile de retragere, la puțin peste doi ani după retragerea lui Federer. 

„Întotdeauna am sperat că această zi nu va veni niciodată. Îți mulțumesc pentru amintirile de neuitat și pentru toate realizările tale incredibile în jocul pe care îl iubim. A fost o onoare absolută”. 

Fostul nr. 1 mondial Andy Roddick, unul dintre primii care a fost martor direct al talentului lui Nadal, când a fost învins de tânărul de 18 ani în finala Cupei Davis din 2004, a declarat: „Știam eu că planeta tenis e în mare dificultate”.

Nick Kyrgios, care a împărțit o relație uneori tumultoasă cu Nadal pe teren, a scris pe X: „La naiba. Am avut coșmaruri despre Rafa care m-au trezit. O să-mi fie dor de ele. Era cineva pentru care obișnuiam să mă pregătesc. A fost o motivație - cred că o inspirație. La naiba - e adevărat - oamenii scot ce e mai bun din tine. Tu ai fost unul dintre acei oameni. Fir-ar să fie”. 

Actualul număr 1 mondial, Jannik Sinner, și-a subliniat afecțiunea pentru Nadal, omul. „Am fost foarte norocos să ajung să-l cunosc... și este o persoană incredibilă”, a spus el la Shanghai. „Desigur, jucătorul, cu toții am văzut cât de bun a fost și lecțiile pe care ni le-a dat nouă, tinerilor jucători, cum să ne comportăm pe teren, cum să gestionăm situațiile de pe teren, situațiile dificile. Și, de asemenea, să rămână umil [în] același timp, să nu se schimbe odată cu succesul, să aleagă oamenii potriviți în jurul său, să aibă o familie minunată.” 

Carlos Alcaraz, coechipierul lui Nadal în Cupa Davis și partener la Jocurile Olimpice din această vară, a declarat că a fost șocat să audă vestea. „Sincer, nu mi-a venit să cred când am văzut”, a spus el la Shanghai. „A fost greu să accept vestea. Am fost un pic în șoc. Este un lucru foarte dificil, o veste foarte dificilă pentru toată lumea, și chiar mai dificilă pentru mine. El a fost idolul meu de când am început să joc tenis. Îl admir. Cu mândrie, datorită lui, mi-am dorit cu adevărat să devin un jucător profesionist de tenis. Pierderea lui, într-un anumit fel, va fi dificilă pentru noi, așa că voi încerca să mă bucur cât de mult pot atunci când va juca”.

Nadal, un fan al lui Real Madrid, va fi fost, fără îndoială, atins de reacția mai multor „galactici” din trecut și prezent.

„Ce carieră incredibilă ai avut”, a scris Cristiano Ronaldo. „Dedicarea, pasiunea și talentul tău incredibil au inspirat milioane de oameni din întreaga lume. A fost o onoare să fiu martorul călătoriei tale și să te pot numi prieten”. 

Vinicius Jr l-a descris simplu ca „Legendă”, spunând că „ai fost un exemplu pentru toată lumea”, iar Mbappé a spus: „Felicitări pentru cariera ta, Rafa, un exemplu ca jucător și persoană. Bucură-te de retragerea ta. Vei fi întotdeauna o legendă”. 

Fostul mijlocaș al Real Madrid Toni Kroos a scris: „Ce exemplu ca jucător și, cel mai important, ca persoană”. 

Președintele Insulelor Baleare, Marga Prohens, a promis un omagiu pe măsură, iar alți politicieni i-au adresat cuvinte calde.

Carlos Moya a declarat că a fost o onoare să împărtășească călătoria lui Nadal, ca antrenor și prieten, în timp ce reprezentanții turneului de mare șlem Roland-Garros, unde a câștigat un număr record de titluri - 14, a rezumat poate cel mai bine lucrurile: „Rege - Mulțumim pentru tot Rafa”, au transmis pe X.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Planul macabru al atacatorului de la Târgul de Crăciun. Ce mesaj a postat înainte de atac
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
Bucura Oprescu rămâne ministru. În ce lună cresc pensiile? Ce se întâmplă cu Mica Recalculare?
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Tim Robbins, de nerecunoscut la cea mai recentă apariție în public. Cu părul alb și cu barbă, actorul e...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...