Roland Garros 2020. Patricia Țig se califică în premieră în runda a doua a turneului de la Paris

Data publicării:
Patricia Tig
Patricia Tig Foto: Gulliver/GettyImages

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig (59 WTA) s-a calificat în premieră în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, luni, după ce a învins-o pe elveţianca Stefanie Voegele (117 WTA) în două seturi adjudecate cu un dublu 7-5.

Patricia Ţig a obţinut victoria după aproape două ore de joc (1 h 58 min). 

Românca de 26 de ani confirmă astfel forma bună în care se află, după ce în urmă cu două săptămâni câștiga primul său trofeu WTA din carieră, la turneul de la Istanbul.

Românca a început bine şi a condus în primul set cu 5-1, dar a pierdut patru ghemuri la rând şi a fost egalată, după ce a avut minge de meci (la 5-3). Ţig a reuşit un nou break, iar apoi a încheiat setul cu 7-5, relatează Agerpres. În actul secund, Ţig a condus cu 3-1, dar Voegele (30 ani) a reuşit să ia trei ghemuri la rând (4-3) şi a preluat controlul pentru o perioadă. Elveţianca a condus cu 5-4, dar Ţig a egalat şi a făcut un nou break, iar în cele din urmă a încheiat conturile la a patra sa minge de meci. Patricia Ţig a servit mai bine şi a avut un procentaj mai mare la punctele cu primul serviciu, însă situaţia a fost echilibrată la mingile direct câştigătoare (28-29) şi la erorile neforţate (25-26).

Programul româncelor la Roland Garros

Patricia Ţig şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta, miercuri, pe Christina McHale, o americancă de 28 de ani, aflată pe locul 81 în lume. Tot miercuri ea ar trebui să evolueze și la dublu, unde face pereche cu Andreea Mitu.

Duminică au obţinut victorii în primul tur Simona Halep (principala favorită) şi Irina Begu. Cele două românce se vor confrunta și ele miercuri în turul al doilea.

Alte patru românce vor evolua în primul tur, marți, 29 septembrie:

  • Monica Niculescu (141 WTA) - Danielle Collins (57 WTA), ora 12:00, primul meci al zilei pe terenul patru
  • Ana Bogdan (93 WTA) - Timea Babos (107 WTA), ora 12:00, primul meci al zilei pe terenul șapte
  • Irina Bara (142 WTA) - Donna Vekic (30 WTA), în jurul orei 14:00, al doilea meci al zilei pe terenul patru
  • Sorana Cîrstea (83 WTA) - Elena Rybakina (18 WTA), ora 14:00, al doilea meci al zilei pe terenul șapte

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri