REZUMAT VIDEO. Viitorul-Steaua: 3-1. Reghecampf: „Trebuie să fim bărbați”

Data actualizării: Data publicării:
hagi si reghe

Viitorul a urcat pe primul loc în clasamentul play-off-ului Ligii I, după ce a obținut trei puncte în meciul de sâmbătă cu Steaua.

Steaua a pierdut clar meciul cu Viitorul. Toată strategia lui Reghecampf a fost dată peste cap în minutul 17, când Tamaş a văzut direct cartonaşul roşu pentru un fault dur asupra lui Purece. Chiar şi în 10, steliştii au pus în pericol poarta lui Râmniceanu la ocaziile lui Sulley Muniru şi Ovidiu Popescu. La pauză scorul a fost 0 la 0, dar în repriza secundă jucătorii lui Hagi au făcut legea. Florinel Coman a deschis scorul după o preluare de zile mari.

Vlad Morar l-a suprins apoi pe Niţă şi a majorat diferenţa cu un şut-centrare.

Casap a dat golul de 3 la 0 al Viitorului, iar până la final, steliştii au reuşit doar să reducă din diferenţă. Alibec a înscris din lovitură liberă.

Echipa a arătat că poate să lupte, să joace fotbal, să se bată pentru a cuceri campionatul”, a declarat după meci managerul Viitorului, Gheorghe Hagi. . „Jucăm din ce în ce mai bine, avem o defensivă solidă, un mijloc care munceşte şi un atac plin de talent. Obiectivul nostru este să creştem jucători, nu îmi este frică că vor pleca unii. Sunt alţii în urmă care îşi aşteaptă rândul. Sunt încrezător pentru viitor. Steaua are un lot foarte bun, dar am crescut şi noi", a spus Hagi la Digisport. Este pentru prima dată când antrenorul Hagi reușește o victorie în fața roș-albaștrilor, după acel 5-2, din Ghencea, din urmă cu aproape patru ani, scrie digisport.ro

Trebuie să fim bărbați. Felicitări celor de la Viitorul pentru victorie. Din păcate, pentru noi au fost multe greșeli”, a recunoscut antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf. „Tamaş nu avea voie să facă niciodată faultul acela la mijlocul terenului. Din momentul eliminării, toate planurile noastre au fost date peste cap. Puteam să avem 1-0 la pauză, dar am ratat. În anumite momente jucătorii nu au dat dovadă de maturitate. Nu mă deranjează că mi se strigă demisia. Ne-am gândit să-i blocăm sus şi de aceea am început în 4-3-3. În momentul în care intri pe teren trebuie să ştii că e război, dar Enache cerea ca adversarul să dea mingea afară la golul doi. Dacă nu am câştiga titlul ar fi un eşec. Mă deranjează atitudinea, dacă eşti lovit trebuie să te ridici şi să lupţi. Trebuie să fim mult mai hotărâţi", a declarat Reghecampf la Digisport.

Viitorul s-a distanţat la 3 puncte de Steaua în clasament. În etapa viitoare a playoff-ului, roş-albaştrii joacă cu Dinamo, în timp ce Viitorul are meci pe terenul Astrei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri