CM Brazilia. Croația se impune cu un scor categoric în faţa Camerunului: 4-0

Data publicării:
croatia-1

Croația marchează pentru prima dată patru goluri într-un meci de campionat mondial şi învinge selecţionata Camerunului pe stadionul de la Manaus în cadrul CM Fotbal Brazilia 2014.

Selecționata antrenorului Niko Kovac a îmblânzit leii africani, scrie Digisport.ro. Este pentru a treia oară când Camerunul primeşte patru goluri într-un meci de CM. Din 13 meciuri jucate până acum la Mondiale împotriva echipelor europene, camerunezii au câştigat unul singur, cu România, când a învins cu 2-1, în 1990.

Miercuri au marcat pentru Croaţia Olici, în minutul 11, după o pasă a lui Perisici. Acesta este şi marcatorul celui de-al doilea gol, în minutul 48, cu un şut cu stângul, din unghi, pe lângă Itandje.

În minutul 61, Mandjukici primeşte din corner o centrare perfectă în mijlocul careului, se înalță şi, din opt metri, trimite imparabil cu capul în poartă. Golul cu numărul patru vine 12 minute mai târziu, când acelaşi Mandjukici profită de o respingere greşită a portarului camerunez la un şut al lui Eduardo şi înscrie din şase metri.

39.882 de spectatori au fost prezenți pe arena din Manaus la acest meci, cu 10.000 sub capacitatea stadionului.

ECHIPELE DE START

Croația: Pletikoşa - Srna, Corluka, Lovren, Pranjici - Modrici, Sammir, Rakitici - Perisici, Mandjukici, Olici. Antrenor: Niko Kovaci.

Camerun: Itandje - Matip, Chedjou, Nkolou, Assou-Ekotto - Song, M'Bia, Enoh - Moukandjo, Aboubakar, Moting. Antrenor: Volker Finke.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri