Dispută între fosta gimnastă Corina Ungureanu și ministrul Sportului: „Mi-a dat o "palmă" verbală de m-a liniștit”

Data actualizării: Data publicării:
corina ungureanu digi

Fosta gimnastă Corina Ungureanu publică pe pagina sa de Facebook o discuție pe care a avut-o cu ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, după Campionatului Național de Gimnastică pentru junioare de la Arad. Îl critică pe acesta că a fost doar la ceremonia de premiere, fără să salute măcar echipele, dar apoi a scris pe Facebook că le oferă sprijin gimnastelor. Răspunsul ministrului nu s-a lăsat așteptat: și-a cerut scuze pentru „dialogul de la aeroport” și a invitat-o pe fosta gimnastă să spună cu ce probleme se confruntă.

„Lecția mea de patriotism primită ieri de la domnul ministru al sportului, Bogdan Matei, în aeroportul Otopeni la sosiri, în așteptarea bagajului”, își începe fosta gimnastă postarea.

Ea scrie că ministrul a sosit în sala din Arad unde se desfășura campionatul junioarelor spre final, când mai erau doar trei concurente, au făcut premierea și au plecat.

„Noi, antrenorii, ne așteptam să ne întrebe ce ne doare dacă tot au ajuns, fie și campanie, fie și doar pentru a da bine, dar veniți oameni buni 5 minute și ne salutați măcar! Nimic! Au plecat!”, a scris Corina Ungureanu.

Ministrul a scris apoi pe Facebook că a asistat la finala Campionatului de junioare. Ungureanu scrie că, în urma acestei postări, a urmat un dialog între ea și ministru, care a avut loc pe Aeroportul Otopeni. „Nu mi-a fost dat până acum să întâlnesc un om politic - și am întâlnit destui -să-mi vorbească cu atâta lipsă de respect”, a scris Ungureanu, care s-a înscris recent în Pro România.

Ea postează și discuția cu ministrul:

„Ministru: Dd-ra Ungureanu, vedeți că sunteți ruptă de realitatea sportului?

Eu: Da, domnule ministru, o să mă trezesc când o să-mi cadă sala în cap și tencuiala din tavan în cap la copii în antrenamente.

Ministru: V-am dat bani la federație!

Eu: Dvs nu știți nici după atâta timp că federația nu are cum să finanțeze cluburile? Nu permite legea!

Ministru: Scot postarea dacă o scoateți și dvs, d-ra Ungureanu.

Eu: Nu scot nimic că eu sunt un civil și încă am voie să vorbesc adevăr, dvs sunteți demnitar și ați coborât foarte mult când mi-ați răspuns la "mișto" de pe pagina oficială la MTS.

Ministru: Ați venit vreodată la mine să-mi cereți ceva?

Eu: Nu este treaba mea să vin la dvs la MTS să cer! E treaba dvs să vă îngrijiți de noi, angajații dvs, că doar de asta sunteți puși acolo!

Și în încheiere mi-a dat o "palmă" verbală de m-a liniștit domnul Matei și m-a pus la locul meu. "D-ră, vă respect ca sportiv, dar ca om, Nu!". Trebuia să-mi spună de la început asta și nu mai pierdeam 10 minute din timpul dumnealui și nici al meu!

Asta a fost lecția primită de mine de la "capul" sportului”, a scris Corina Ungureanu.

Ministrul i-a răspuns tot pe Facebook, pe pagina lui și pe cea a ministerului.

„Observ cu amărăciune că ia o foarte mare amploare un dialog pe care l-am purtat sâmbătă seară la Otopeni cu fosta gimnastă Corina Ungureanu”, a scris el.

„Dacă domnișoara Ungureanu dorește să avem un dialog calm și să ne spună ce nevoi are și cum am putea să o sprijinim mai mult, are ușa oricând deschisă la noi, iar eu personal o aștept cu drag pentru a o asculta. Inclusiv pentru a-mi cere scuze pentru dialogul de la aeroport, ca bărbat poate nu am folosit cea mai elegantă remarcă”, a continuat Matei.

Ministrul mai spune că gimnastica românească primește finanțare și că a fost mărit „substanțial” bugetul destinat gimnasticii românești

„Finanțăm inclusiv clubul unde domnișoara Ungureanu își desfășoară activitatea, și ea știe foarte bine acest lucru”, a mai spus ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...