CM 2018. Ce se ascunde în spatele unui bilet la Cupa Mondială din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
karelia

Cupa Mondială nu înseamnă doar spectacol fotbalistic, ci – se pare – și o metodă eficientă de a cere azil politic.

 

Cinci persoane au reușit să fugă în Finlanda cu ajutorul biletelor, care le-au permis să ajungă în Rusia la marele eveniment sportiv fără a mai fi nevoie și de viză.  

De pe teritoriul Rusiei se poate traversa granița terestră în Finlanda, țara UE din Spațiul Schengen, unde controlul de frontieră este unul foarte lax, transmite Newsweek.

Cele cinci persoane care au trecut frontiera în Finlanda sunt din Nigeria, China și Maroc.

Marko Saareks, șeful pazei de graniță din Finlanda, a declarat presei că persoana din Nigeria a prezentat un pașaport falsificat brazilian și că toți cei care au traversat granița sunt cercetați acum pentru posibile infracțiuni privind imigrația.

„Eram pregătiți pentru așa ceva, fiindcă știam că vor putea intra în Rusia fără viză. Dar nu mă așteptam să se întâmple chiar de începutul turneului”, a declarat Saareks.

Potrivit poliției ruse, alte zece persoane care și-au procurat bilete la meciului Campionatului Mondial pentru a putea ieși din țările lor fără viză au fost împiedicate să intre în Finlanda și Norvegia. Acestea proveneau din state africane și asiatice.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Papa Francisc
Papa Francisc crede că este necesar un studiu internaţional privind un posibil genocid în Fâșia Gaza
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului