Cele două echipe s-au anulat reciproc şi în cele din urmă rezultatul final a fost o remiză albă. Moldovenii ar fi putut deschide scorul în minutul 34, dar penaltiul făcut de Paul Dumitru a fost parat de acesta după o execuţie slabă a lui Vaşvari. La capitolul ratări şi-a trecut numele şi atacantul luceferilor, Gheorghe Popescu, cu două bune ocazii de a marca, în minutele 6 şi 33.
„Ne-am făcut treaba destul de bine. Dacă eram puţin mai atenţi şi noi, cum au avut şi ei două ocazii şi noi am avut două ocazii mari, puteam înscrie, dar una peste alta după ocazii şi după joc cred că a fost un rezultat echitabil", a declarat antrenorul Luceafărului, Florin Farcaş.
Cu o singură înfrângere suferită în amicale, antrenorul Luceafărului consideră că echipa sa este pregătită pentru reluarea campionatului.
„Cred că avem un drum bun, un parcurs bun. În meciurile de verificare am avut câteva sincope pe care sperăm să le corectăm, şi în rest, ne pregătim de campionat" , a mai spus Farcaş.
Luceafărul Felix va susţine următorul joc de verificare sâmbătă, de la ora 11, la Sântion, în compania formaţiei de liga a patra, Viitorul Marghita.